Dragnea, despre renunţarea la cota zero de TVA la tranzacţiile imobiliare: Nu facem binele cu forţa
Solicitat să comenteze informaţiile potrivit cărora se va renunţa la proiectul privind reducerea TVA la 0% pentru locuinţe, Dragnea a spus: „Eu nu aş vrea să renunţăm pentru că este o măsură care poate dinamiza acest domeniu, adică nu aş vrea să ne împiedicăm de acest detaliu financiar-birocratic pentru a renunţa la această măsură”.
„Săptămâna viitoare o să am o ultima discuţie cu colegii mei din Comisii şi, dacă cei către care ne adresăm nu doresc, nu facem binele cu forţa. Am stabilit cu colegii mei din comisiile de specialitate să ne vedem săptămâna viitoare să spună care au fost ultimele discuţii cu agenţii economici din domeniu, să vedem, pentru că cei pentru care ne adresam cu această măsură se pare că au o temere justificată, în sensul că pot ajunge în situaţia să aibă probleme cu cash-flow-ul pentru că o să aibă de recuperat TVA”, a adăugat Dragnea.
El a spus că, în acelaşi timp, a cerut ministerului de Finanţe să găsească până săptămâna viitoare o modalitate privind posibilitatea de a rezolva această problemă astfel încât să nu ajungă agenţii economici din domeniu în situaţia în care să aştepte să-şi recupereze banii un an sau chiar doi.
„Şi aici sunt două variante posibile: ori să se recupereze imediat TVA-ul sau, dacă nu găsim o soluţie, să renunţăm la această idee”, a spus Dragnea.
Executivul ar urma să renunţe la introducerea cotei zero pentru tranzacţiile imobiliare, au precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.
“Mediul de afaceri a arătat că această măsură mai mult încurcă decât ajută, aşa că este posibil să se renunţe la introducerea cotei zero la tranzacţiile imobiliare. În plus trebuie notificată şi Comisia Europeană, iar până acum nu s-a trimis nimic oficial la Bruxelles”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.
În Programul de guvernare al PSD se arăta că va fi extinsă cota zero de TVA pentru vânzarea de locuinţe, publicitate şi pentru inputuri în agricultură, începând cu 1 martie 2017.
“Mizăm pe 50.000 de noi locuri de muncă în construcţii, şi ca urmare a propunerii noastre de eliminare a TVA-ului pentru vânzarea de locuinţe şi a impozitului pe transferul proprietăţii cu valoare mai mică de 100.000 de euro”, se arăta în acest document.
Alexandra Smedoiu, director, Consultanţă fiscală, PwC România a explicat, pentru MEDIAFAX, de ce mediul de afaceri s-a opus introducerii acestei măsuri: “Pe dezvoltatori nu-i ajută această decizie. S-au temut că introducerea cotei zero de TVA vine cu obligaţii suplimentare. Măsura pare benefică pentru cel care cumpără, dar nu şi pentru cel care vinde fiindcă nu îşi poate deduce TVA-ul de la materialele de construcţii. Aşa că mai mult îi încurcă pentru că ei aveau construcţii în derulare, semnau antecontracte şi nu ştiau ce să pună în documente. Cu sau fără TVA? Propunerea de a introduce cota zero de TVA la tranzacţiile imobiliare s-a făcut fără a se fi consultat mediul de afaceri. Ulterior, ne-am sesizat şi am început să punem întrebări legate de costurile suplimentare şi dacă suntem în linie cu directivele europene”.