- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Drăgoi: MFP are bani să plătească împrumuturile scadente în iulie şi fără licitaţia de miercuri
Trezoreria are fonduri suficiente pentru a achita împrumuturile în valută scadente în luna iulie, de peste 2,5 miliarde euro, independent de suma care va fi atrasă miercuri la licitaţia de titluri de stat în euro, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
"Sumele tampon constituite de Trazorerie acoperă mai mult decât suma care trebuie rambursată în luna iulie. Nu este nicio presiune de sumă pentru Finanţe la licitaţia de miercuri", a răspus Drăgoi, întrebat de ce Ministerul Finanţelor a setat valoarea indicativă a emisiunii la 600 de milioane euro, în condiţiile în care BNR a eliberat în piaţă 1,3 miliarde euro, iar sumele de plată scadente în iulie depăşesc 2,5 miliarde euro.
Secretarul de stat în MFP a refuzat să dea detalii privind bufferul constituit de Trezorerie, dar nu a negat că cele mai multe încasări din tranşele primite de la Comisia Europeană au fost direcţionate către acest fond tampon.
La sfârşitul lunii iulie 2010, Finanţele au vândut certificate de trezorerie în euro cu scadenţa la un an, de 1,213 miliarde de euro, de trei ori mai mult comparativ cu valoarea programată, de 400 de milioane de euro, la o dobândă de 4,9% pe an.
Cu doi ani în urmă, Trezoreria a atras tot de pe piaţa internă un împrumut sindicalizat de 1,2 miliarde euro, care va avea scadenţă pe 23 iulie.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat la începutul lunii aprilie, că banca centrală a redus rata rezervelor minime în valută pentru a crea lichiditate în piaţă, având în vedere rambursările mari în valută ale Ministrului Finanţelor, dar şi pentru a oferi flexibilitate băncilor în condiţiile evoluţiilor internaţionale.
Isărescu a precizat atunci că suma eliberată în piaţă se ridică la 1,3 miliarde euro.
La sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că vrea să atragă, miercuri, 600 de milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni în euro cu scadenţa la trei ani, această operaţiune fiind al şaselea împrumut în moneda europeană din ultimii doi ani.
Rata cuponului va fi de 4,5%, iar valoarea individuală a unei obligaţiuni de stat denominate în euro este de 50.000 de euro, potrivit prospectului de emisiune.
Surse oficiale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că Ministerul Finanţelor Publice va emite pe piaţa internă, la mijlocul acestei săptămâni, titluri de stat în valută cu scadenţa la trei ani.
Scadenţa obligaţiunilor va fi data de 6 mai 2014.
Finanţele a atras în 2009 valută din piaţa internă în sumă de 2,76 miliarde de euro, prin trei operaţiuni. De asemenea, Trezoreria a realizat anul trecut două emisiuni de titluri de stat în valută, în sumă de 2,5 miliarde de euro, din care a rambursat o emisiune realizată în noiembrie 2009, de 1,42 miliarde de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ministrul adjunct de externe al Rusiei amenință cu începerea testelor nucleare
-
Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun
-
Hackerii au compromis o extensie Chrome folosită de sute de mii de utilizatori: datele furate includ parole şi sesiuni autentificate
-
Casa Albă dezvăluie cum evită soldaţii nord-coreeni capturarea pe câmpul de luptă din Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:27
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână / Ucraina atacă un depozit de drone din Rusia
-
astăzi, 14:06
Surse: Alegerile prezidenţiale 2025 ar putea avea loc pe 23 martie şi 6 aprilie