Compania reclamă dificultăţi mai severe ca oricând în privinţa producţiei autohtone de automobile, din cauza efectelor dezastrului natural din martie alăturate yenului puternic.
Toyota, cel mai mare constructor auto din lume după volumul vânzărilor din 2010, s-a abţinut de la estimări pentru noul an fiscal, început în aprilie, acuzând deficienţe de producţie, însă a precizat că perspectivele sunt mai optimiste decât se anticipa după cutremur.
Astfel, producţia ar putea începe să se redreseze cu circa două luni mai devreme decât era aşteptat, datorită revenirii la operaţiuni a mai multor producători de piese.
Dintre marii constructori auto, Toyota este cea mai expusă companie pe piaţa japoneză. Grupul produce 38% din automobile la fabrici autohtone, faţă de 25% în cazul Honda şi Nissan.
Totodată, yenul rezistă în jurul nivelului de 80 de unităţi pe dolar, foarte ridicat raportat la cotaţiile istorice, în timp ce Toyota a anunţat că are nevoie de un curs de cel puţin 85 de yeni pe dolar pentru a nu înregistra pierderi în Japonia.
Profitul operaţional al Toyota a scăzut în primele trei luni cu 52%, la 46,1 miliarde yeni (570 milioane de dolari). Media estimărilor analiştilor contactaţi de Reuters, care şi-au revizuit previziunile după cutremur, era de 94,6 miliarde yeni.
Profitul net a coborât în acelaşi timp cu 77%, la 25,4 miliarde yeni.