După două şedinţe de scădere, Bursa de la Bucureşti revine pe plus de 0,7%

După două zile în care a scăzut cumulat cu 2,3%, Bursa de la Bucureşti s-a apreciat joi, cu 0,74% prin prisma indicelui principal BET.

Urmărește
98 afișări
Imaginea articolului După două şedinţe de scădere, Bursa de la Bucureşti revine pe plus de 0,7%

Dinamica a fost susţinută în principal de aprecierea acţiunilor Bursa de Valori Bucureşti (4,6%), Transport Trade Services (3,9%), Fondul Proprietatea (3%), Electrica (2,8%), Purcari (2,4%) şi MedLife (2%), conform datelor agregate de Ziarul Financiar de la BVB.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea a urcat cu 1,7%, indicele BET-BK, de referinţă pentru administratorii de fonduri, a avut plus 1,2%, iar indicele ROTX, creat de Bursa de la Viena, a avut 1%. Companiile din energie (BET-NG) au crescut cu 0,6%, iar piaţa secundară (BETAeRO) a avut plus 0,1%. În ultima lună, cele mai mari creşteri sunt de peste 10% pentru indicele dividendelor BET-TR şi peste 8% la BET, BET-BK, BET-FI, BET-NG.

Lichiditatea s-a ridicat la 75 mil. lei în şedinţa de joi, sub media zilnică de 144 mil. lei, cele mai tranzacţionate acţiuni fiind Banca Transilvania (12 mil. lei), OMV Petrom (10,6 mil. lei) şi Fondul Proprietatea (8,1 mil. lei). Prima ligă bursieră de la Bucureşti are un avans de 21,9% de la începutul acestui an.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici