E.ON Gaz vrea o nouă creştere a preţurilor la gaze pentru populaţie
E.ON Gaz România va cere Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), spre sfârşitul anului, o nouă majorare a preţului gazelor naturale livrate clienţilor finali, pentru a-şi acoperi pierderile.
E.ON Gaz vrea o nouă creştere a preţurilor la gaze pentru populaţie (Imagine: Mediafax Foto)
"Spre sfârşitul anului vom fi nevoiţi să cerem o nouă creştere de preţ la gaze, pentru a ne acoperi pierderile", a declarat, luni, directorul general al E.ON Gaz România, Frank Hajdinjak, la audierile Comisiei de Servicii şi Industrii din Camera Deputaţilor.
Potrivit lui Hajdinjak, în ultimul trimestru al acestui an preţul gazelor din import ar putea să urce la 600 de dolari pe mia de metri cubi, de la nivelul actual de circa 480 dolari pe mia de metri cubi, iar pentru primul trimestru al anului viitor preţul ar urma să ajungă la 630-640 dolari pe mia de metri cubi.
Preţurile gazelor vor creşte, la 1 iulie, în medie cu 12,5%, ca urmare a majorării costurilor cu achiziţia gazelor naturale în ianuarie - iunie 2008, precum şi pentru recuperarea parţială a diferenţelor de preţ înregistrate în aceeaşi perioadă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Explozie la Muzeul Drents, Olanda: Coiful de la Coţofeneşti şi alte trei brăţări dacice au fost furate / Reacţiile politicienilor / Dosar penal deschis din oficiu
-
Raluca Turcan, fostul ministru al Culturii: Nu ministerul decide conţinutul colecţiilor
-
Ceaţa afectează circulaţia pe drumurile din ţară. Ce recomandă poliţistii
Creşterea este mai mică decât solicitările distribuitorilor.
Comisia pentru Industrii a Camerei Deputaţilor realizează o anchetă în sectorul energetic referitoare la oportunitatea majorării preţurilor gazelor naturale şi electricităţii în ultimii ani, modul de stabilire a tarifelor şi impactul pe care îl va avea înfiinţarea companiei energetice integrate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO