E.ON România se aşteaptă să încheie în curând negocierile cu Electrica pentru achiziţia unor acţiuni
E.ON România se aşteaptă ca negocierile pentru preluarea unor participaţii minoritare la fosta Electrica Moldova, de la compania de stat Electrica, să se încheie în curând, a declarat, miercuri, directorul general al subsidiarei grupului german E.ON, Frank Hajdinjak.
"Sperăm să încheiem în curând negocierile cu Electrica. Nu este uşor", a afirmat Hajdinjak într-o conferinţă de presă.
E.ON România a notificat în noiembrie 2010 Electrica în privinţa exercitării opţiunii de cumpărare a pachetelor minoritare de acţiuni, de 27% din capital, deţinute de compania de stat la fosta Electrica Moldova, divizată ulterior în E.ON Moldova Distribuţie şi E.ON Moldova Furnizare.
În contractul de privatizare a Electrica Moldova este prevăzută opţiunea reciprocă de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni deţinut de compania de stat.
Electrica Moldova a fost preluată de grupul german de utilităţi E.ON în 2005.
Un document oficial obţinut de MEDIAFAX arată că Guvernul estimează că Electrica va încasa 30,6 milioane lei din vânzarea acţiunilor la E.ON Moldova Furnizare, respectiv 110,4 milioane lei în cazul E.ON Moldova Distribuţie.
E.ON România deţine 51% din acţiunile E.ON Moldova Furnizare şi E.ON Moldova Distribuţie, iar Electrica are participaţii de 27%. Totodată, Fondul Proprietatea controlează câte 22% din capitalul fiecărei societăţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/captura-de-ecran-din-2025-02-08-la-094625-1739004404.png?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/shutterstock-2034080363-1280x960-1739009965.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9215900&pid=1)
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1081. Zelenski şi Trump s-ar putea întâlni la Washington săptămâna viitoare / Zelenski a confirmat un nou avans al trupelor ucrainene în regiunea Kursk / Rusia raportează un atac cu drone la o rafinărie de petrol din regiunea Volgograd / Pete Hegseth: Încheiaţi războiul cât mai repede posibil
-
astăzi, 14:54