- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (12.11.2018, 16:54)
- Alina Botezatu
Echipa FMI care a vizitat România: Majorarea salariilor din sectorul public şi modificările aduse pensiilor ar trebui reevaluate
O echipă a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jaewoo Lee, a vizitat Bucureştiul, în perioada 6-12 noiembrie 2018, pentru a discuta evoluţiile recente în plan macroeconomic şi în planul politicilor.
Urmărește
1318 afișări
Echipa FMI care a vizitat ROmânia: Majorarea salariilor din sectorul public şi modificările aduse pensiilor ar trebui reevaluate
„Activitatea economică din România se menţine puternică, şomajul înregistrând minime istorice. Îngrijorările legate de supraîncălzire s-au mai temperat, dată fiind recenta încetinire a ritmului de activitate, presiunile inflaţioniste din acest an părând a fi atins deja nivelul maxim. Banca Naţională a României a întărit politica monetară şi managementul lichidităţii, contribuind astfel la menṭinerea sub control a presiunilor inflaṭioniste. În continuare, ar trebui menţinută înclinaţia de întărire a politicii monetare pentru a ancora anticipaţiile inflaţioniste şi a limita riscurile externe. Sănătatea sistemului financiar s-a îmbunătăţit, iar plafonarea serviciul datoriei la un anumit procent din venit pentru creditele acordate populaţiei va contribui la menţinerea stabilităţii financiare”, a declarat Lee, la finalul misiunii.
Reprezentantul FMI a mai susţinut că o consolidare fiscală ar crea spaţiu de manevră pentru politica fiscală, reducând astfel vulnerabilitatea economiei faţă de şocurile interne şi externe.
„În pofida mai multor ani de creştere economica puternică, deficitul bugetar a avut evoluţie ascendentă, nu una descendentă, aşa cum ar trebui să se întâmple în perioadele bune, iar atingerea ţintei pentru anul 2018 încă prezintă riscuri în absenţa unor măsuri suplimentare. În acelaşi timp, structura cheltuielilor publice se îndreapta, din ce în ce mai mult, către elemente rigide în detrimentul investiţiilor publice. Bugetul pe anul 2019 şi cadrul fiscal pe termen mediu trebuie să vizeze deficite mai mici, aliniate angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană (UE) şi să menţină datoria publică exprimată ca pondere în PIB pe o traiectorie descendentă. Aceasta presupune măsuri de calitate ridicată”, a subliniat Lee.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Oficialul FMI a completat că, în acest sens, iniţiativele actuale de eficientizare a cheltuielilor publice - analizele de cheltuieli şi achiziţia centralizată - sunt binevenite.
„Esenţială este, de asemenea, modernizarea administraţiei fiscale. Totodată, majorarea salariilor din sectorul public şi modificările programate a fi aduse pensiilor ar trebui re-evaluate prn prisma implicaţiilor negative pe care le-ar putea avea asupra sustenabilităţii fiscale şi creşterii economice pe termen lung”, a precizat Jaewoo Lee.
Reprezentantul FMI a mai susţinut că, pentru a-şi spori potenţialul de creştere, în România sunt necesare reforme structurale bine ţintite şi o bună guvernanţă.
„Consolidarea instituţiilor ce se ocupă de investiţiile publice continuă să reprezinte o prioritate pentru reducerea decalajului major de infrastructură pe care îl înregistrează România, inclusiv prin facilitarea unei mai mari absorbţii a fondurilor europene. Guvernanţa corporativă a întreprinderilor de stat poate fi îmbunătăţită, iar excepţiile de la Legea 111/2016 ar trebui evitate. Fondul suveran de investiţii avut în vedere ar trebui să respecte cele mai bune practici la nivel internaţional. Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue, deoarece reducerea corupţiei contribuie la creşterea veniturilor guvernamentale, la eficientizarea cheltuielilor şi la dezvoltarea competitivităţii. Unele iniţiative legislative recente au generat incertitudini, au creat îngrijorări legate de buna guvernanţă şi de sistemul financiar, ce constituie fundamente ale unei creşteri susţinute pe termen lung”, a adăugat Lee.
Reprezentanţii FMI au menţionat că misiunea a avut discuţii fructuoase cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, cu Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi cu alţi oficiali guvernamentali, cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor societăţii civile.
Comunicatele de presă de final de misiune cuprind declaraţii ale echipei FMI prin care se transmit constatările preliminare după vizita într-o ţară. Opiniile care se regăsesc exprimate în această declaraţie sunt cele ale delegaţiei FMI, ele nereprezentând, neapărat, opiniile Consiliului Executiv al FMI. De altfel, această misiune nu va genera o discuţie în cadrul Consiliului FMI, au menţionat reprezentanţii Fondului.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:35
-
astăzi, 11:30
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România