Economia chineză, în pericol. Va intra în criză în următorii ani?
Iar varianta sa negativistă a devenit actuală recent, când statul chinez a adoptat planul de măsuri economice pe următorii cinci ani, iar eşecurile guvernării de până acum au ieşit la iveală.
În ciuda acestor probleme, China va mai obţine câteva recorduri, în următorii 10-15 ani. Spre exemplu, experţii FMI spun că, până în 2016, China va deveni cea mai mare economie din lume, din punct de vedere al puterii de cumpărare. În plus, la finele acestui deceniu, Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor în Shanghai va atinge nivelul indicatorului atins de cel american în 2009.
Aşa că, în ciuda „bulei” imobiliare cauzate de creşterea preţurilor apartamentelor şi a cheltuielilor nesăbuite ale guvernanţilor, ţara va evita intrarea într-o criză a datoriilor publice. Şi asta pentru că are rezerve externe de peste 3.000 de miliarde de dolari şi un deficit bugetar mai mult decât modest – de 2,5% din PIB în 2010. Însă, pe termen lung, lucrurile nu mai sunt atât de roz pentru statul chinez. Şi asta pentru că economia îşi va încetini creşterea anuală de 10%, iar exporturile vor fi afectate de slaba cerere de pe pieţele din Vest. Chiar şi aşa, problemele vor putea fi evitate dacă această creştere economică se va baza pe o putere tot mai mare de cumpare a populaţiei.
Citeşte mai multe despre pericolul din economia chineză pe www.incont.ro.