Economia României se va redresa lent în 2011, după un declin de 2% anul trecut

România va înregistra o redresare economică lentă în 2011, după un declin de 2% în 2010, se va confrunta cu măsuri dure de austeritate, iar opoziţia faţă de acestea poate produce instabilitate, estimează Economist Intelligence Unit (EIU).

Urmărește
37 afișări
Imaginea articolului Economia României se va redresa lent în 2011, după un declin de 2% anul trecut

Economia României se va redresa lent în 2011, după un declin de 2% anul trecut (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

EIU a anunţat, marţi, estimările privind perspectivele economiei mondiale.

Astfel, în cazul Bulgariei EIU prognozează că, după un declin marginal al economiei în 2010, în acest an va avea loc o redresare modestă. Capacitatea de reacţie a ţării faţă de criză a fost constrânsă de cotarea strictă a levei în raport cu euro şi de necesitatea menţinerii unei politici bugetare stricte.

Pentru categoria noilor state membre ale Uniunii Europene, respectiv România, Bulgaria, Ciprus, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia (exclusiv Malta), EIU anticipează pentru acest an o creştere economică de 2,8%, urmată de un avans de 3,4% în 2012.

Inflaţia la nivelul regiunii va fi de 3,2%, respectiv 2,6%.

Ţările din UE aflate în tranziţie, respectiv Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Slovenia, vor avea în ansamblu o creştere economică de 3% în acest an şi 3,4% în 2012. Inflaţia va fi de 3,4%, urmată de 2,7% anul viitor.

EIU a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei zonei euro în acest an, susţinută de Germania, de la 0,9% la 1,5%, care va încetini însă la 1,3% în 2012.

Pentru UE este aşteptat un avans de 1,6% în acest an şi cel viitor.

În cele 15 state membre mai vechi ale Uniunii EIU prognozează un ritm de 1,5% în acest an şi 2012.

Inflaţia din zona euro va fi în acest an de 1,2% şi va accelera la 1,5% anul următor, în timp ce în UE 15 va fi de 1,7%.

EIU a îmbunătăţit prognoza şi în cazul economiei Statelor Unite, care va avansa cu 2,7% în acest an, peste ritmul anticipat luna trecută, de 2,2%.

Revizuirea în creştere a prognozelor pentru SUA şi zona euro a dus la modificarea în creştere a estimării privind economia mondială la 4% pentru acest an, de la 3,8%.

Institutul anticipează în continuare că Portugalia va solicita asistenţă financiară în prima parte a acestui an, dar Spania se va descurca singură.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici