Economia Rusiei este pe cale să înregistreze cea mai mare contracţie din 1994

Economia Rusiei este pe cale să se contracte cu peste 10% în 2022, cea mai mare scădere a produsului intern brut din anii care au urmat căderii Uniunii Sovietice în 1991, a declarat marţi fostul ministru de finanţe Alexei Kudrin, citat de Reuters.

Urmărește
447 afișări
Imaginea articolului Economia Rusiei este pe cale să înregistreze cea mai mare contracţie din 1994

Rusia se confruntă cu o inflaţie galopantă şi cu fuga capitalului, în timp ce se confruntă cu un posibil default al datoriei, după ce Occidentul a impus sancţiuni pentru invadarea Ucrainei, la 24 februarie.

Ministerele economiei şi finanţelor din Rusia lucrează în prezent la noi previziuni, a declarat agenţia de ştiri de stat RIA, care l-a citat pe Kudrin, care acum este şeful Camerei de Audit.

„Prognoza oficială ar fi mai mult decât o contracţie de aproximativ 10%", a declarat Kudrin, care a fost ministrul de finanţe al lui Putin între 2000 şi 2011, potrivit RIA.

Previziunile anterioare ale guvernului rus prevedeau o creştere a produsului intern brut de 3% în acest an, după ce în 2021 economia s-a majorat cu 4,7%.

O sursă apropiată guvernului rus, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a declarat pentru Reuters că Ministerul Economiei preconizează o contracţie a PIB-ului între 10% şi 15% în acest an.

O contracţie de 10% ar însemna cel mai mare declin al produsului intern brut din 1994 încoace, potrivit datelor Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional.

Banca Mondială a prognozat luna aceasta că PIB-ul Rusiei va scădea cu 11,2% în acest an.

Analiştii intervievaţi de Reuters la sfârşitul lunii martie prognozaseră în medie o contracţie a PIB-ului în 2022 de 7,3%, prevăzând o creştere a inflaţiei la aproape 24%, cel mai ridicat nivel din 1999 încoace.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici