Prima pagină » Economic » Economia SUA a urcat cu 3,2% în al patrulea trimestru al anului trecut

Economia SUA a urcat cu 3,2% în al patrulea trimestru al anului trecut

Economia SUA, cea mai mare a lumii, a crescut cu 3,2% în ultimul trimestru din 2010 în ritm anual, susţinută de cel mai mare avans din ultimii patru ani al cheltuielilor populaţiei şi de extinderea exporturilor, transmite Bloomberg.
28 ian. 2011, 16:19, Economic

Cheltuielile gospodăriilor, cu o pondere de 70% în Produsul Intern Brut, au avansat cu 4,4%, maximul după primul trimestru din 2006, potrivit datelor Departamentului pentru Comerţ.

„Relansarea prinde forţă şi în curând se va putea autosusţine, în condiţiile în care piaţa muncii îşi revine, iar creşterea devine mai echilibrată”, apreciază Ryan Sweet, analist la Moody’s Analytics.

Economiştii anticipează că trendul pozitiv pe care s-au încadrat cheltuielile va continua şi anul acesta, datorită reducerilor de taxe, situaţie de care vor profita companii precum General Electric sau Apple.

În 2010, economia americană a urcat cu 2,9%, cel mai rapid ritm din ultimii cinci ani, după ce în 2009 a scăzut cu 2,6%. Volumul tuturor bunurilor şi serviciilor produse a crescut la 13.380 de miliarde de dolari, depăşid pentru prima dată maximul anterior crizei, atins în al patrulea trimestru din 2007.