- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Economia Zonei Euro a crescut pentru a doua lună consecutiv în aprilie - analiză
Conform datelor publicate de Markit Economics economia Zonei Euro a crescut pentru a doua lună consecutiv în aprilie, evoluţie susţinută de accelerarea procesului de vaccinare şi de mix-ul relaxat de politici economice, arată Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania.
Economia Zonei Euro a crescut pentru a doua lună consecutiv în aprilie - analiză
Markit Economics a comunicat estimările preliminare privind evoluţia indicatorilor PMI (Purchasing Managers’ Index) din industria prelucrătoare şi sectorul de servicii la nivelul Zonei Euro (principalul partener economic al României) în aprilie şi primele patru luni din 2021.
Aceşti indicatori comensurează dinamica producţiei, comenzilor noi, stocurilor, locurilor de muncă şi preţurilor în principalele ramuri ale economiei, cu menţiunea că pragul de 50 de puncte separă creşterea de scădere.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Se confirmă procesul de relansare în formă de V, dar cu un decalaj comparativ cu evoluţia din SUA, prima economie a lumii.
Pe de o parte, se evidenţiază majorarea industriei prelucrătoare pentru a 10-a lună consecutiv în aprilie: indicatorul PMI în creştere cu un ritm lunar de 0,8 puncte la 63,3 puncte, nivel record.
De asemenea, sectorul de servicii (cel mai afectat de persistenţa pandemiei şi restricţiilor pentru contracararea crizei sanitare) a revenit pe creştere în aprilie (după ajustarea pe parcursul a şapte luni la rând): indicatorul PMI în urcare cu un ritm lunar de 0,7 puncte la 50,3 puncte, cel mai ridicat nivel din luna august.
Astfel, indicatorul PMI Compozit (industria prelucrătoare şi sectorul de servicii) a crescut cu un ritm lunar de 0,5 puncte la 53,7 puncte în aprilie, cel mai ridicat nivel din luna iulie.
Se evidenţiază majorarea comenzilor noi (spre cel mai ridicat nivel din septembrie 2018) şi ameliorarea componentei perspective de evoluţie pentru următoarele 12 luni (spre maximul istoric).
Astfel, în perioada ianuarie-aprilie indicatorul PMI din industria prelucrătoare a consemnat un nivel mediu de 59,6 puncte, în creştere cu 15,9 puncte an/an.
În sfera sectorului de servicii indicatorul PMI a consemnat un nivel mediu de 47,8 puncte în primele patru luni din 2021, în urcare cu 11,9 puncte an/an.
Prin urmare, indicatorul PMI Compozit a înregistrat un nivel mediu de 50,9 puncte în perioada ianuarie-aprilie, în majorare cu 14,3 puncte an/an.
Cele mai recente prognoze Bloomberg indică perspectiva creşterii economiei Zonei Euro cu ritmuri anuale de 4,1% în 2021 şi 2022, respectiv 2% în 2023, după declinul cu 6,6% an/an înregistrat în anul pandemic 2020.
Acest scenariu are la bază premisele favorabile pentru investiţiile productive din regiune: majorare cu dinamici anuale de 5,1% în 2021, 4,7% în 2022, respectiv 2,7% în 2023, după ajustarea cu 8,2% an/an din 2020.
Redinamizarea investiţiilor productive va avea impact de antrenare pentru celelalte componente ale PIB.
Astfel, consumul privat ar putea creşte cu ritmuri anuale de 2,9% în 2021, 4,8% în 2022, respectiv 2% în 2023, după declinul cu 8% an/an din 2020.
La nivelul pieţei forţei de muncă prognozele Bloomberg indică perspectiva creşterii ratei medii anuale a şomajului de la 8% în 2020 la 8,5% în 2021, urmată de scădere la 8,3% în 2022 şi 7,8% în 2023.
În scenariul macroeconomic central actualizat recent de Fondul Monetar Internaţional (FMI) economia regiunii ar putea creşte cu ritmuri anuale de 4,4% în 2021, respectiv 3,8% în 2022.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO