Economişti: Criza din zona euro nu va afecta ţara noastră. Probabilitatea ca o bancă din România să dea faliment este zero
Conjunctura tensionată în care se află statele din zona euro în prezent, din cauza conflictelor recente din Grecia, dar şi a crizei datoriilor cu care se confruntă ţări precum Italia, Irlanda, Portugalia sau SUA, determină instituţiile financiare să fie mai atente cu strategiile, respectiv cu clienţii pe care îi au pentru a preîntâmpina un eventual eşec bancar.
Bancă (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
Oficialii BNR susţin că România nu are de ce să se îngrijoreze cu privire la eventuale falimente bancare, nici măcar în cazul instituţiilor de credit cu capital grecesc.
"Probabilitatea ca o bancă din România să dea faliment este zero. Rata de solvabilitate a băncilor cu capital grecesc, prezente în România este de aproximativ 15,7%, în timp ce o rată normală se situează între 8 şi 10%. Deci nu se poate pune problema ca aceste instituţii financiare să intre în faliment. Exte exclus aşa ceva", a spus pentru incont.ro, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale Române, Mugur Stet.
"Băncile care întâmpină probleme îşi vând din participaţii. Aşa au pătruns pe piaţa românească alte instituţii mai mici, prin cumpărarea de participatii", a adăugat oficialul BNR.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Uniunea Europeană încearcă să evite un război comercial cu Donald Trump. Ar putea fi reduse tarifele la importurile de autoturisme din SUA
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Elon Musk a distribuit un interviu de pe platforma X al europarlamentarului Georgiana Teodorescu
"Toate băncile din România sunt solide, iar atâta timp cât va exista capitalul necesar, nici o instituţie financiară nu va avea de suferit", susţine şi Arin Stănescu, Preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă UNPIR.
Citeşte mai multe despre efectele crizei din zona euro asupra României pe www.incont.ro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO