Economiştii şi contabilii vor să limiteze abuzurile Fiscului

Publicat: 13 06. 2011, 10:20
Actualizat: 10 11. 2012, 21:33

Iniţiativa înfiinţării asociaţiei a venit ca urmare a unui articol publicat de Ziarul Financiar.

„APEC face parte din grupul de lucru privind rescrierea Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală. Abuzurile Fiscului şi presiunile făcute prin somaţii şi titluri executorii pe toată perioada crizei ne-a determinat să luăm o poziţie prin intermediul acestei asociaţii. Toate acţiunile Guvernului din ultimii doi ani au fost de ordin social şi nu au protejat mediul de afaceri”, a spus Valentina Sgarbură, vicepreşedinte al APEC, expert contabil şi partener în cadrul companiei Advise Expert Accounting.

Din Colegiul Fiscal fac parte reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai asociaţiilor profesionale, ai caselor de avocatură şi ai firmelor de consultanţă şi audit. Preşedintele APEC este Beatrice Aldea, care a absolvit Facultatea de Mecanică Fină din cadrul Universităţii Politehnica (1986), Facultatea de Finanţe, Bănci, Asigurări şi Burse de Valori (2004) din cadrul ASE şi un master în comunicare, tot la ASE. În prezent, ea este director financiar într-o agenţie de publicitate.

Citeşte mai multe pe www.zf.ro