EDITORIAL ZF | Cum a ajuns România o ţară plină de premieri care ştiu şi sunt gata să conducă, dar unde trebuie să te rogi de cineva ca să devină premier, întrucât jocurile şi puterea sunt în altă parte

Sorin Grindeanu, premierul PSD dat jos din fruntea Guvernului prin moţiune de cenzură de către PSD, o premieră în politică, a declarat că Liviu Dragnea, şeful PSD, s-a rugat de el la începutul anului să accepte funcţia de premier, după ce preşedintele Iohannis a respins prima propunere, exotică, cu Sevil Shhaideh.

„Iniţial, am respins propunerea lui Liviu Dragnea, dar acesta a insistat şi după discuţii am acceptat”, a spus Grindeanu.

După şase luni, Dragnea l-a dat jos.

Dacă ne întoarcem puţin în timp, vom vedea că mai mulţi prim-miniştri au ajuns la Palatul Victoria fiind rugaţi să accepte această funcţie ca o soluţie de avarie.

Dacă Petre Roman şi-a dorit această funcţie, dar a fost dat jos de Ion  Iliescu, Theodor Stolojan a fost rugat să vină la Palatul Victoria, ca o soluţie de tehnocrat.

După alegerile din 1992, Nicolae Văcăroiu, fostul şef al Planificării din ultimii ani ai perioadei comuniste, a ajuns premier nu că şi-ar fi dorit el, ci că a fost solicitat de Ion Iliescu. Pentru că a fost luat direct din birou, la prezentarea lui ca premier, Nicolae Văcăroiu avea celebrul costum de contabil - şifonat şi ros la mâneci. Nici nu apucase să-şi facă unul nou.

Deciziile se luau la partid, în frunte cu Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Tărăcilă, Popescu etc. în Atena 10, iar Nicolae Văcăroiu era pus să le implementeze.

După alegerile de la finalul lui 1996, cu rezultatul surpriză prin venirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Emil Constantinescu, Victor Ciorbea - proaspăt primar al Capitalei din postura de sindicalist -, s-a trezit adus la Palatul Victoria şi pus să reformeze economia României, menţinută în sistem centralizat de către guvernul PSD, la umbra căruia se făceau bani în cel mai bun stil capitalist.

Ironic, un sindicalist trebuia să implementeze măsuri de dreapta. Nu a rezistat prea mult, fiind dat jos de un aliat de la guvernare, PD, în frunte cu Traian Băsescu, unul din liderii partidului. Ciorbea era premier, dar nu avea nicio putere, întrucât deciziile se luau în celebrul CoCoCo (cine mai ştie cum se chema).

În 1998 a venit Radu Vasile, ca o soluţie de avarie, acceptată în principal de către PD, care voiau un premier favorabil lor. Traian Băsescu se înţelegea bine cu Radu Vasile.

Profesorul de economie politică de la ASE şi unul dintre liderii PNŢCD, s-a trezit cu o ţară în stradă, cu o criză rusească care lovea în toate părţile şi cu minerii din nou spre Bucureşti.

Mai mult decât atât, sistemul bancar, controlat de băncile de stat era praf, fiind în pragul colapsului.

A rezistat până la finalul lui 1999, fiind dat jos după lupte cu preşedintele Emil Constantinescu şi cu propriul partid.

La finalul anului, ca o soluţie salvatoare a venit premier Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, după multe rugăminţi din partea preşedintelui Emil Constantinescu şi a celorlalţi lideri politici din coaliţia de guvernământ – CDR.

Emil Constantinescu a ajuns chiar şi la soţia lui Mugur Isărescu ca să-l convingă pe acesta să accepte funcţia de prim-ministru.

Isărescu a venit la Palatul Victoria, după ce s-a asigurat prin Legea de investitură ca premier că după terminarea mandatului va reveni la Banca Naţională în funcţia de guvernator.

După alegerile din 2000, când PSD a revenit la putere, Adrian Năstase a devenit premier pentru că şi-a dorit acest lucru. Deci, un premier care a vrut să fie premier şi s-a comportat ca atare, preluând şi conducerea partidului de sus până jos. Nimeni nu-i sufla în faţă, nici Ion Iliescu. Acest lucru însă nu a fost pe placul lui Iliescu, preşedintele României, care, discret, l-a lăsat din braţe la alegerile prezidenţiale din 2004, când a pierdut, surprinzător, în faţa lui Traian Băsescu, după ce controla toată România.

Băsescu l-a numit pe Călin Popescu Tăriceanu premier ca parte a înţelegerii alianţei DA. Tăriceanu a vrut să fie premier şi a făcut tot posibilul să rămână în funcţie timp de patru ani, deşi Băsescu a încercat să-l dea jos ca să pună pe altcineva.

După alegerile din 2008, Băsescu l-a adus pe Theodor Stolojan premier, ca o recompensă pentru ce s-a întâmplat în 2004, când i-a luat locul. Stolojan însă nu mai era ceea ce a fost în 1991-1992, aşa că nu a rezistat nicio lună şi şi-a dat demisia din fruntea unui guvern PD/PSD – o alianţă contra naturii politice de atunci. Stolojan nu-şi dorea să fie premier.

Ca o soluţie, Băsescu l-a pus premier pe Emil Boc, preşedintele PD, care s-a trezit condus de alţii de la Palatul Cotroceni, Modrogani şi Kiseleff, unde sforile le trăgeau liderii politici ai celor două partide – PD şi PSD.

După alegerile prezindenţiale din 2009, când la fel de surprinzător a câştigat Traian Băsescu în faţa lui Victor Geoană, Emil Boc a continuat să fie premier, în timp ce liderii partidului se ocupau de afaceri, un exemplu fiind celebrele contracte cu Microsoft. Emil Boc era bun să ia castanele revoltei populare după tăierile de salarii, fiind alături de Traian Băsescu, inamicii publici.

Emil Boc nu s-a simţit în largul lui la Palatul Victoria, întrucât deciziile se luau în altă parte. Tot ce a putut a fost să se ferească de ceea ce făceau ceilalţi lideri PD care acum plătesc cu dosarele de la DNA.

Demisia lui din 2012 l-a adus la Palatul Victoria pe Mihai Răzvan Ungureanu, care mai mult se pregătea pentru vizitele externe şi mesele cu liderii europeni decât pentru luptele din PDL. A rezistat puţin, fiind dat jos nu de PSD, ci de oamenii din PDL cu aliaţii de la UNPR. MRU nu era pregătit să fie prim-ministru, să înfrângă partidul.

La mijlocul lui 2012 a venit în fruntea guvernului Victor Ponta, şeful PSD, care şi-a dorit această poziţie. Era tânăr, 39 de ani, şi reuşise să-l convingă pe baronii PSD să-l susţină.

Alegerile prezidenţiale din 2014 i-au fost însă fatale, pentru că nu era pregătit să se ducă la Palatul Cotroceni. Era “cârlan”, după cum a spus Ion Iliescu.

Spre surprinderea chiar a lui, Klaus Iohannis a ajuns preşedintele României, ca să nu ajungă Ponta.

Demisia lui Ponta de la finalul anului 2015 l-a adus la Palatul Victoria, mai mult întâmplător decât ca o dorinţă arzătoare a lui, pe Dacian Cioloş, fostul comisar european pe agricultură din partea României. Nu era pregătit pentru a fi premier, probabil că a aflat cu o lună în urmă şi nici nu avea vreun plan pentru România şi nici pentru PNL, partidul care s-a trezit cu el pe cap. De-abia a strâns de un guvern.

Dovada a fost la alegerile parlamentare din 2016, când PNL a fost un dezastru, iar Dacian Cioloş a fost arătat cu degetul.

PSD a revenit la guvernare cu toată puterea, partidul fiind condus de Liviu Dragnea, care l-a dat jos pe Victor Ponta. Deşi şi-a dorit să fie premier, Liviu Dragnea nu s-a putut instala la Palatul Victoria, având o condamnare cu suspendare pe cap.

În aceste condiţii, Dragnea a trebuit să găsească pe cineva pe care să-l conducă ca premier din Kiseleff sau din Băneasa, unde se fac jocurile PSD. Acesta a fost Sorin Grindeanu, venit de nicăieri. Care însă s-a răsculat împotriva lui Dragnea şi a plătit cu funcţia, fiind dat jos prin moţiune de cenzură.

Luni, PSD ar trebui să discute şi să valideze propunerile de premier care sunt pe lista lui Dragnea.

Când au fost  întrebaţi dacă vor la Palatul Victoria, cei care au fost vârfuri de lance în demiterea lui Grindeanu au spus pas, public. Gabriela Firea, primarul Capitalei a afirmat că sunt alţii mai buni, Mihai Fifor a spus că nu îşi doreşte această funcţie, iar Viorica Dăncilă că nu e locul ei acolo.

Tehnocraţii PSD Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR şi Liviu Voinea, vice-guvernator BNR, care ar fi acceptaţi de Iohannis ca premieri, se ascund de Dragnea să nu-i caute. Nu de alta, dar de la BNR se pot da indicaţii mai bune fără să-şi suflece mâinile şi să intre în mocirla partidului.

Aşa cum arată istoria noastră din ultimii 27 de ani, am avut patru prim-miniştri care şi-au dorit funcţia şi 9 care nu şi-au dorit această poziţie.

CITEŞTE ARTICOLUL COMPLET PE ZF