România nu este afectată de explozia de la conducta de gaze din Transnistria

Publicat: 01 04. 2009, 11:14
Actualizat: 06 11. 2012, 09:17

"Până acum nu suntem afectaţi. Transgaz nu a comunicat nimic până acum", a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban.

Directorul general al transportatorului de gaze Transgaz Mediaş, Ioan Rus, a afirmat că importurile de gaze sunt la nivele normale, iar o scădere a volumelor se înregistrează doar pe magistralele de tranzit, dar care nu afectează consumul intern.

Totodată, Petre Tudor, directorul general al CET Galaţi, unul dintre cei mai mari consumatori de gaze, a declarat miercuri că activitatea Electrocentrale Galaţi nu este afectată.

"N-am avut noi probleme în iarnă, e puţin probabil să avem acum, mai ales că în prezent consumul este cu 40% mai mic decât era în ianuarie. Oricum, avem stocuri de păcură şi contracte care să ne protejeze", a declarat Petre Tudor, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Livrările de gaze ruseşti spre Balcani au fost întrerupte în urma unei explozii produse miercuri dimineaţă la un gazoduct din regiunea separatistă Transnistria, din Republica Moldova, a anunţat compania locală pentru transportul gazelor, Tiraspoltransgaz.

Citeşte şi:

Explozie provocată de gaze într-o localitate din Transnistria 

Livrarea gazelor ruseşti spre Balcani, întreruptă în urma unei explozii din Transnistria