EFG Eurobank a avut anul trecut în România un profit net de 15,8 milioane euro

Grupul elen EFG Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost şi al altor companii din România, a avut anul trecut pe piaţa locală un profit net de 15,8 milioane de euro, după pierderi de 8,3 milioane euro în 2009.

Urmărește
15 afișări

Profitul obţinut în ultimul trimestru a fost de 1,9 milioane euro.

Valoarea activelor EFG în Romania a scăzut cu 4,5%, de la 5,6 miliarde euro în 2009 la 5,35 miliarde euro, potrivit datelor publicate joi de grupul elen.

Soldul împrumuturilor a scăzut cu 3%, la 3,32 miliarde de euro, în timp ce portofoliul depozitelor a crescut cu 5,7%, la 1,86 miliarde de euro.

Veniturile operaţionale au scăzut cu 3,3%, la 309,1 milioane euro, iar cheltuielile operaţionale s-au redus cu 10%, la 162,5 milioane euro.

Marja netă din dobânzi obţinută de EFG în România, la sfârşitul trimestrului al patrulea, a fost de 4,13%.

Grupul deţinea în România, la sfârşitul anului, trecut o reţea de 286 de unităţi de retail.

Pe piaţa românească, EFG Eurobank controlează Bancpost şi companiile EFG Retail Services IFN, EFG Eurobank Mutual Funds Management România SAI, EFG Eurobank Finance - Romania, EFG Eurobank Securities - România, EFG Eurobank Leasing, EFG Eurobank Property Services, EFG IT Shared Services, EFG Eurolife Asigurări Generale şi EFG Eurolife Asigurări de Viaţă.

Profitul net al grupului a scăzut anul trecut cu 69%, la 113 milioane de euro, de la 362 milioane euro în 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici