- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Egiptul a cumpărat 240.000 de tone de grâu românesc, la cel mai mic preţ din licitaţie
Autoritatea Generală pentru Aprovizionarea cu Produse de Bază (GASC), cumpărătorul de stat egiptean de cereale, a cumpărat 815.000 de tone de grâu, printre care 240.000 de tone din România, în cadrul unei licitaţii, marcând cea mai mare achiziţie unică din ultimii ani.
Egiptul a cumpărat 240.000 de tone de grâu românesc, la cel mai mic preţ din licitaţie
Achiziţia a cuprins 350.000 de tone de grâu francez, 240.000 de tone de grâu românesc, 175.000 de tone de grâu rusesc şi 50.000 de tone de grâu bulgăresc, a precizat GASC, citat de nasdaq.com.
Cantitatea va fi livrată în lunile august, septembrie şi octombrie 2022.
Cea mai mică ofertă de cost şi transport a fost pentru grâul românesc, la 429,90 dolari pe tonă, au declarat comercianţii, o scădere de 10% faţă de cea mai mică ofertă achiziţionată la ultima licitaţie a GASC din iunie, dar totuşi o creştere de 58% faţă de o achiziţie din România făcută în jurul aceleiaşi perioade a anului trecut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Achiziţia vine la câteva zile după ce ministrul egiptean al aprovizionării a declarat că guvernul caută modalităţi de reducere a importurilor, prin creşterea procentului de extracţie pentru făina utilizată pentru pâinea subvenţionată la 87,5% de la 82% şi chiar prin utilizarea cartofilor în fabricarea pâinii.
Egiptul urmăreşte să economisească aproximativ 500.000 de tone de grâu importat, vizând 5-5,5 milioane de tone de grâu importat pentru anul fiscal 2022/23.
Anterior, miercuri, Banca Mondială a declarat că a fost de acord să ofere Egiptului 500 de milioane de dolari pentru a ajuta la finanţarea achiziţiilor de grâu.
Egiptul se bazează în principal pe grâul importat pentru a pune pâine puternic subvenţionată la dispoziţia a peste 70 de milioane din cei 103 milioane de locuitori ai săi.
Licitaţia de miercuri a inclus, de asemenea, transporturi ruseşti din portul Kavkaz, după ce cumpărătorul de stat a făcut modificări la caietul său de sarcini pentru a permite tuturor porturilor ruseşti să participe.
Traderii au declarat anterior că aprobarea Kavkaz ar putea însemna oferte de transport maritim mai competitive.
De asemenea, cumpărătorul a permis încărcături de 50.000 de tone în loc de 55.000 şi 60.000 de tone, cum se întâmplă de obicei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO