Prima pagină » Economic » ELCEN a repornit centrala în cogenerare Bucureşti Vest

ELCEN a repornit centrala în cogenerare Bucureşti Vest

Producătorul de energie electrică şi termică ELCEN Bucureşti a repornit miercuri centrala în cogenerare Bucureşti Vest, care alimentează cu apă caldă şi căldură, în principal, cartierele de locuinţe din Drumul Taberei, Militari şi Crângaşi.
ELCEN a repornit centrala în cogenerare Bucureşti Vest
Carol Dan
16 apr. 2015, 15:52, Economic

Centrala cu ciclu combinat Bucureşti Vest, o investiţie de aproape 160 milioane de euro, a fost dată în exploatare comercială în anul 2009, fiind prima unitate modernă din România pusă în funcţiune după 1990, a anunţat compania.

Unitatea de cogenerare (produce simultan electricitate şi căldură) este compusă dintr-o turbină cu gaze de 143 MW, un cazan recuperator cu ardere suplimentară şi o turbină cu abur de 55 MW, şi a fost oprită programat la 1 septembrie 2014 pentru revizia generală.

ELCEN a fost înfiinţată în 2002, ca filială a Termoelectrica. În prezent, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri este acţionarul majoritar al ELCEN, deţinând 97,51% din titlurile companiei.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90%) şi din ţară (40%). Societatea asigură şi 4,8% din energia electrică produsă la nivel naţional. Pentru 2014, ELCEN estimează o cifră de afaceri de aproximativ 1,6 miliarde de lei şi un profit brut de 31 milioane de lei.