- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Electrica încă se gândeşte dacă mai face parcuri eoliene de 100 mil. euro, din cauza legislaţiei
Compania Electrica SA, care a anunţat în urmă cu trei ani că vrea să producă energie în parcuri eoliene, reevaluează oportunitatea acestei investiţii, care ar putea ajunge la 100 milioane de euro, în contextul reducerii sprijinului acordat de stat energiei regenerabile.
Electrica încă se gândeşte dacă mai face parcuri eoliene de 100 mil. euro, din cauza legislaţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Reevalăm aceste proiecte, după ce sprijinul acordat de stat a fost diminuat", a declarat vineri agenţiei MEDIAFAX directorul general al Electrica SA, Ioan Roşca.
Compania are în plan construcţia a două parcuri fotovoltaice, fiecare cu o putere instalată de 45 MW, în Frumuşiţa, judeţul Galaţi, şi Chirnogeni, judeţul Constanţa. Cele două proiecte totalizează o investiţie de aproximativ 100 milioane de euro.
Prin construcţia celor două parcuri eoliene Electrica SA ar deveni o companie energetică integrată, cu operaţiuni de producţie, distribuţie şi furnizare a electricităţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Compania este deţinută de stat, prin Departamentul pentru Energie, şi urmează să fie privatizată în 2014.
Guvernul sprijină producţia de energie din surse regenerabile prin acordarea de certificate verzi. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.
Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.
Guvernul a decis recent că producătorii de energie eoliană vor primi, în perioada 2014-2017, doar 1,5 certificate verzi pentru fiecare MWh de energie livrat consumatorilor, iar după 2018 vor beneficia de 1,25 de certificate verzi.
În prezent, centralele eoliene primesc 2 certificate verzi.
Reducerea numărului de certificate verzi a fost anunţată şi pentru parcurile fotovoltaice şi microhidrocentrale.
Pe lângă scăderea numărului de certificate verzi, Guvernul a hotărât să amâne de la 1 iulie acordarea unei părţi din certificatele verzi către investitorii în microhidrocentrale, centrale eoliene şi fotovoltaice, măsura urmând să fie valabilă până în martie 2017 pentru centralele hidro şi solare, şi până în 2018 pentru centralele eoliene.
În România se află în funcţiune centrale eoliene de 2.500 MW, reprezentând peste 10% din capacitatea de producţie a energiei electrice.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO