- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Electrica va majora capitalul filialelor de furnizare cu o sumă mai mică decât cea vizată iniţial
Electrica va majora capitalul celor trei filiale de furnizare a energiei cu 120 milioane lei (28,5 milioane euro), o sumă mai mică decât cea planificată iniţial, întrucât are nevoie de fonduri pentru investiţii, a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al companiei, Ioan Folescu.
"Consultantul ne-a comunicat că operaţiunea nu poate fi considerată drept ajutor de stat. Astfel, probabil că săptămâna viitoare vom face acest aport de capital. S-ar putea să reducem nivelul la 40 milioane de lei pentru fiecare filială. În urmă cu o lună am acordat filialei noastre Electrica Serv un împrumut de 60 milioane de lei. Pe de altă parte, anul trecut am făcut şi acea donaţie către bugetul de stat", a afirmat Folescu.
Folescu a declarat în ianuarie că operaţiunea urma să aibă o valoare de 60 milioane de lei pentru fiecare filială de furnizare.
Electrica Furnizare Transilvania Nord are un capital social de 16,19 milioane de lei, care în urma majorării ar ajunge la 56,19 milioane lei.
Electrica Furnizare Transilvania Sud are un capital de 19,9 milioane lei şi ar putea ajunge la 59,9 milioane lei.
Capitalul social al Electrica Furnizare Muntenia Nord, de 26 milioane lei, va creşte în urma operaţiunii la 66 milioane lei.
Cele trei filiale ar urma să fuzioneze, după ce Guvernul a aprobat acest proces în septembrie 2010.
Electrica are de recuperat datorii în valoare totală de 250 milioane euro, din care 170 milioane euro, inclusiv penalităţi, de la CFR. De asemenea, combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea are datorii către Electrica de 50 milioane euro.
Electrica este deţinută de stat, prin Ministerul Economiei. Compania are activităţi de distribuţie şi furnizare a electricităţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Mişcarea prin care românii ar putea avea un preţ mult mai mic la gaz din 2026. ”Ne-am putea decupla de la acest mecanism”
-
Ion Cristoiu: Despre cum prostea presa poporul român
-
O nouă pandemie nu mai aşteaptă după colţ ci e deja aici. Care este afecţiunea tăcută de care suferă tot mai mulţi români
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO