Electrica va notifica Enel că doreşte să vândă acţiunile pe care le deţine la fosta EMS

Electrica va notifica Enel în a doua parte a anului că doreşte să vândă acţiunile deţine la cele două companii desprinse din fosta Electrica Muntenia Sud (EMS), preluată de grupul italian în 2008, a declarat pentru MEDIAFAX Eugen Brădean, directorul adjunct pentru afaceri corporatiste din Electrica.

Urmărește
13 afișări

"Electrica vrea să vândă acţiunile la Enel Energie Muntenia şi Enel Distribuţie Muntenia, în conformitate cu strategia Guvernului. În această situaţie, grupul Enel ar fi obligat să le cumpere", a afirmat Brădean.

Electrica deţine câte 23,57% din acţiunile Enel Energie Muntenia şi Enel Distribuţie Muntenia.

Pachete reprezentând câte 10% din titlurile celor două companiui sunt rezervate angajaţilor Electrica, care pot exercita opţiunea de cumpărare în fiecare an în perioada 2009-2012.

Potrivit contractului de privatizare încheiat cu Enel, Electrica are opţiunea de a vinde 13,57% din acţiunile celor două companii care înglobează activele şi operaţiunile fostei Electrica Muntenia Sud.

În urmă cu un an, Executivul estima că din vânzarea acţiunilor Electrica ar obţine 93,1 milioane lei (22,6 milioane euro) de la Enel Energie Muntenia şi 683,3 milioane lei (165,8 milioane euro) de la Enel Distribuţie Muntenia.

Enel Energie Muntenia şi Enel Distribuţie Muntenia alimentează cu energie Bucureştiul şi judeţele Giurgiu şi Ilfov, deservind circa 1,1 milioane de clienţi.

Grupul italian a plătit direct statului, în luna aprilie a anului 2008, suma de 394,8 milioane euro pentru 50% din acţiunile Electrica Muntenia Sud. Grupul italian a derulat o majorare de capital în valoare de 425 milioane de euro, ajungând la o participaţie de 64,4%.

La sfârşitul anului 2009, preţul a fost ajustat în sus cu 38 de milioane euro, suma plătită statului urcând astfel la 432,9 milioane euro.

Enel este prezent din 2005 pe piaţa românească a distribuţiei şi furnizării de electricitate, când a privatizat filialel Electrica Banat şi Dobrogea.

De asemenea, Enel operează şi în sectorul energiei regenerabile din România, prin compania Enel Green Power, şi este acţionar minoritar şi la compania care contruieşte reactoarele nucleare 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici