Elena Udrea a primit avizul comisiilor pentru funcţia de ministru al Turismului

Elena Udrea a primit avizul comisiilor parlamentare reunite pentru funcţia de ministru al Turismului, cu 22 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi două abţineri.

Urmărește
39 afișări
Imaginea articolului Elena Udrea a primit avizul comisiilor pentru funcţia de ministru al Turismului

Elena Udrea a primit avizul comisiilor pentru funcţia de ministru al Turismului (Imagine: Mediafax Foto)

Udrea a prezentat, sâmbătă, în faţa Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor şi a Comisiei Economice pentru Industrii şi Servicii din Senat priorităţile pe care le are ca viitor ministru.

"Dezvoltarea turismului s-a făcut până acum fără strategie, în baza unor iniţiative private. O prioritate va fi asigurarea unor standarde de calitate a serviciilor. Ar fi important să existe o statistică la nivel naţional a numărului de turişti", a afirmat Elena Udrea.

Ministrul desemnat a precizat că instituţia pe care o va conduce va înfiinţa Contul satelit în turism, care va centraliza toate datele şi statisticile din domeniu.

Alte obiective vizate sunt promovarea externă a turismului şi crearea unui cadru legislativ pentru asigurarea şcolarizării forţei de muncă în domeniu.

"Birourile de promovare turistică ale României în străinătate au unu-doi angajaţi. În opinia mea, aceşti angajaţi sunt fie de prea mult timp acolo ca să mai cunoască realităţile turismului românesc, fie sunt depăşiţi de ceea ce se întâmplă. Nu există criterii după care se analizează activitatea personalului de la aceste birouri şi în prima fază ar trebui făcută o analiză a activităţii lor", a afirmat Udrea.

De asemenea, Elena Udrea doreşte înfiinţarea unei organizaţii naţionale a turismului.

Există şi câteva proiecte pe litoral, discutate de Elena Udrea cu administraţia locală, la unele din acestea Ministerul Turismului urmând să îşi ofere sprijinul.

Acestea proiecte presupun construirea unui port turistic pentru ambarcaţiuni uşoare, crearea unor insule de agrement în apropiere de Mamaia şi ecologizarea zonelor turistice.

Un alt proiect vizează organizarea de croaziere care să lege Constanţa de Delta Dunării.

Întrebată de unul dintre membrii comisiilor care vor fi facilităţile fiscale pe care le va promova, Udrea a răspuns că urmează să se consulte cu ministrul Finanţelor şi cu cel al Economiei.

"Datele de ultimă oră privind informaţiile despre ceea ce a rămas după această guvernare ne-au făcut să reevaluăm multe din planuri", a spus Udrea.

Ea a mai afirmat că o altă măsură avută în vedere este modificarea sistemului de clasificare a unităţilor turistice.

Actualul ministru al Finanţelor, Varujan Vosganian, prezent la audierea Elenei Udrea, s-a arătat deranjat de declaraţiile ministrului desemnat pentru Turism.

"Poate vă referiţi la moştenirea guvernului Bush, nu la cea liberală. Nu vă înfrânaţi elanurile electorale şi nu daţi vina pe moştenirea fostului guvern, pentru a nu vă respecta promisiunile făcute în campanie", a spus Vosganian, adresându-i-se Elenei Udrea.

El a adăugat că toate cifrele şi datele privind bugetul au fost prezentate permanent pe site-ul Ministerului Finanţelor şi că situaţia actuală n-ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni.

"Mă fac că nu am auzit această acuză a lipsei de moştenire fiscală şi vă doresc succes în noua funcţie", a încheiat Vosganian.

Deputatul PDL Cristian Boureanu, prezent şi el la audieri, a intervenit încercând să îl lămurească pe Vosganian de sensul celor spuse de Elena Udrea.

"Doamna Udrea s-a referit la proasta colectare începând din iunie, iar ultimele două luni au fost dezastruoase din acest punct de vedere. Se referă şi la proiectele de infrastructură care au rămas doar pe hârtie. Nu cred că a vrut să acuze guvernarea în ansamblu", a spus Boureanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici