Elon Musk îşi retrage oferta. Postarea de pe Twitter, licitată la peste 1 milion de dolari, rămâne în posesia CEO-ului Tesla
Musk a anunţat luni într-un tweet: „Vând această melodie despre NFT-uri ca NFT”. Postarea scoasă la vânzare a inclus o melodie. Tweet-ul pentru vânzare conţinea, de asemenea, un scurt video, care înfăţişa un trofeu etichetat „Vanity Trophy”.
Marţi, Musk şi-a schimbat tonul, spunând într-un nou tweet că renunţă la idee.
NFT-urile reprezentă active digitale, inclusiv imagini şi clipuri video, care pot fi cumpărate şi vândute ca obiecte de colecţie. NFT-urile folosesc un blockchain, ceea ce înseamnă că tranzacţiile, proprietatea şi valabilitatea articolului pot fi urmărite.
Tweet-ul lui Musk a fost listat spre vânzare ca NFT pe „Valuables”, o platformă lansată de Cent, reţeaua de socializare construită pe blockchain. Potrivit lui Valuables, cea mai mare ofertă pentru tweet-ul lui Musk a fost de 1.121.000 de dolari.
Musk este cunoscut pentru susţinerea activelor digitale, inclusiv bitcoin, dogecoin şi NFT-uri. În februarie, Tesla a anunţat că a achiziţionat 1,5 miliarde de dolari în bitcoin şi ar putea continua să facă achiziţii de criptomonede.
Partenera lui Musk, cântăreaţa Grimes, a vândut lucrări digitale în valoare de 6 milioane de dolari pe care le-a scos la licitaţie în ultimele săptămâni.