Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a instituit noi taxe pentru importurile de vehicule electrice şi baterii chinezeşti, în încercarea de a proteja locurile de muncă din industria auto americană.
„Nici Tesla şi nici eu nu am cerut aceste tarife, de fapt am fost surprins când au fost anunţate. Lucrurile care inhibă libertatea de schimb sau denaturează piaţa nu sunt bune”, a declarat Musk.
El a spus că Tesla concurează „destul de bine pe piaţa din China”, adăugând că „sunt în favoarea lipsei de tarife”.
Directorul Tesla a vorbit prin apel video în cadrul conferinţei anuale „Viva Technology” de la Paris, unde au urcat pe scenă şi importanţi directori din domeniul tehnologiei şi personalităţi politice, inclusiv fostul director al Google, Eric Schmidt, şi fostul emisar american pentru climă, John Kerry.