Elveţia ar putea intra în recesiune, din cauza aprecierii francului

Economia Elveţiei ar putea înregistra unul sau două trimestre de contracţie, pe fondul aprecierii francului elveţian faţă de euro şi dolar, în urma deciziei băncii centrale de a elimina plafonul minim de 1,2 franci/euro, a declarat preşedintele Băncii Elveţiei, Thomas Jordan.

Urmărește
557 afișări
Imaginea articolului Elveţia ar putea intra în recesiune, din cauza aprecierii francului

Elveţia ar putea intra în recesiune, din cauza aprecierii francului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Creşterea economiei va fi cu siguranţă mai slabă decât am estimat în luna decembrie şi este posibil să avem unul sau două trimestre de scădere economică", a afirmat Jordan, potrivit Wall Street Journal.

El a precizat că oficialii băncii centrale elveţiene sunt conştienţi că decizia de a lăsa liber cursul franc/euro a cauzat dificultăţi economiei şi companiilor naţionale, dar că este prea devreme pentru a aprecia în mod corect efectele negative ale acestei măsuri.

Jordan a afirmat că depinde de companiile elveţiene cum se vor adapta la noile condiţii de pe piaţă şi dacă vor face anumite ajustări în ceea ce priveşte numărul de ore lucrate şi plata acestora.

Şeful băncii centrale consideră că francul este "în mod clar supraevaluat" la cursul actual, de aproximativ 1,05 franci pentru un euro, şi a precizat că Banca Eleveţiei va monitoriza evoluţia pieţei valutare.

Banca Elveţiei a decis la jumătatea lunii ianuarie să elimine plafonul minim de 1,2 franci/euro, măsură adoptată în luna septembrie 2011. Imediat, francul s-a apreciat cu până la 38% faţă de dolar şi 41% faţă de euro, ceea ce a făcut ca fonduri speculative şi case de brokeraj din întreaga lume să înregistreze pierderi masive.

Banca centrală nu a avut altă opţiune decât să renunţe la politica monetară anterioară, întrucât "contextul internaţional s-a schimbat", a afirmat Jordan, care a dat ca exemplu în acest sens programul Băncii Centrale Europene (BCE), prin care instituţia va începe să tipărească bani pentru a cumpăra obligaţiuni guvernamentale emise de statele din zona euro.

Măsura BCE "ar fi pus o presiune enormă pe franc" şi ar fi forţat banca elveţiană să cumpere valută în valoare de aproximativ 100 de miliarde de franci (108 miliarde de dolari) pe lună pentru a putea menţine plafonul minim franc/euro.

"Întrebarea nu a fost dacă să renunţăm la plafon, ci când să o facem", a declarat Jordan.

Două dintre cele mai importante institute de cercetare din Elveţia, KOF şi BAKBasel, estimează că economia elveţiană va intra în recesiune în acest an, în timp ce toate băncile mari din Elveţia au redus prognozele de creştere a produsului intern brut.

Economia Elveţiei a avansat cu 0,6% în trimestrul al treilea al anului trecut comparativ cu trimestrul anterior şi cu 1,9% faţă de trimestrul al treilea din 2013.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici