Emisiile de CO2 şi alte noxe trebuie să aibă ponderi egale în noua taxă auto

Reprezentanţii Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) susţin noua taxă auto, însă consideră că emisiile de CO2 şi alte noxe ar trebui să aibă ponderi egale, de 50% pentru fiecare categorie, astfel încât grila de taxare să nu avantajeze diferenţiat producătorii din domeniu.

Urmărește
2176 afișări
Imaginea articolului Emisiile de CO2 şi alte noxe trebuie să aibă ponderi egale în noua taxă auto

Emisiile de CO2 şi alte noxe trebuie să aibă ponderi egale în noua taxă auto (Imagine: Mediafax Foto)

Ponderea de 30% pentru emisiile de CO2 şi de 70% pentru alte noxe ar putea dezavantaja constructorii non-europeni, care nu au obligativitatea de a înscrie nivelul de dioxid de carbon în certificatele automobilelor şi astfel chiar dacă maşina emite mai puţin dioxid de carbon decât ţinta europeană de 130g/km, taxa este mai mare decât ar trebui să fie pentru că se calculează în funcţie de nivelul altor noxe, apreciază preşedintele ACAROM, Constantin Stroe.

"Am o părere bună despre noua taxă pentru că respectă cerinţele europene privind protecţia mediului şi pentru că e clar că actuala formulă trebuie înlocuită, însă am câteva observaţii. De exemplu, la maşinile Euro 4, ponderea de 30% a emisiilor de CO2 este prea mică în comparaţie cu ponderea de 70% a altor noxe, fapt ce ar putea dezavantaja alţi constructori decât cei europeni. De asemenea, taxa pentru un Logan echipat cu motor diesel a cărei limită de emisii de CO2 este de sub 130g/km este fixată nedrept la 247 de euro. Grila nu are nicio flexibilitate, taxând egal maşinile, indiferent de motorizare", a declarat Stroe pentru MEDIAFAX.

Stroe deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Automobile Dacia.

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat, luni, că pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 în formula de calcul a noii taxe proporţia va fi de 30% dioxid de carbon şi 70% alte noxe.

Reprezentantul ACAROM - asociaţie care reuneşte aproape 120 de firme din industria auto - este de părere că egalizarea ponderilor menţionate ar stimula constructorii să fabrice motoare de generaţii noi, care să polueze mai puţin.

Stroe a spus că persoanele care aleg să cumpere o maşină care emană sub 130g de CO2/km ar trebui recompensate cu o primă, pentru a stimula comercializarea vehiculelor cât mai puţin poluante.

"Clienţii care aleg să cumpere o maşină care emite de exemplu 120g/km - adică sub ţinta europeană - nu ar trebui taxate, ci din contră ar trebui să primească o primă", a afirmat preşedintele ACAROM.

El a adăugat că va prezenta observaţiile sale în dezbaterea publică privind taxa auto care va avea loc la 10 aprilie.

Taxa auto creşte pentru maşinile noi vândute în România, toate cu motoare care corespund normelor Euro 4, în timp ce valorile scad la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 şi Euro 2 cu motoare de până în 2.000 de centimentri cubi, taxa rămânând totuşi mai mare pentru automobilele vechi de import.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici