Ministrul Agriculturii , Adrian Oros a declarat astăzi că exporturile unor produse de bază s-au dublat în martie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Sunt stocuri suficiente a mai spus acesta, dar să ne aşteptăm să interzică exporturile şi altor produse dacă va fi cazul.
„Am monitorizat dinamica exporturilor şi am constatat că pentru unele produse de bază în luna martie exporturile au fost duble faţă de luna martie a anului trecut. Oricând putem lua şi alte decizii de relaxare sau dimpotrivă, de suspendare a altor produse de bază”, a declarat Adrian Oros .
Ministrul a mai punctat că stocurile existente ajung pentru perioada crizei, deşi nu ştim cât va dura aceasta, iar seceta nu va permite o recolta mare anul acesta.
„După recolta din acest an care, datorită secetei, nu o să fie o recoltă foarte mare, deşi noi ne dorim acest lucru, vom lua alte decizii.”
Pâna la momentul interzicerii exporturilor de cereale, România vânduse deja 86% din targetul de export de 5 milioane de tone de grâu.
Ministrul a declarat anterior în debutul unei şedinţe de guvern că exporturile de grâu au ajuns în martie anul acesta la 700.000 de tone.
Întoarcerea românilor din străinătate i-a luat prin surprindere pe morari şi au cerut 150.000 de tone de grâu din vistieria statului.
Cererea de grâu la acest moment este de 170.000 de tone de grâu, mai mare cu 50.000 de tone faţă de perioada normală, iar grâul din rezervele statului ar putea să asigure nevoia populaţiei timp de aproximativ două luni de zile.
Sorin Minea, preşedinte Romalimenta: „Cât era rezerva de stat? Mi-a spus, 425 de mii de tone dacă nu mă-nşel, cât consumăm noi pe lună? Între 170.000 şi 200 de (mii) de tone.”