- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ernst&Young a fost acuzată oficial de fraudă, în scandalul falimentului Lehman Brothers
Ernst&Young a fost acuzată oficial de fraudă, de către procuratura din New York, pentru că a ajutat Lehman Brothers să ascundă timp de peste şapte ani situaţia financiară reală în care se află, aceasta fiind cea mai gravă acuzaţie adusă unei companii de consultanţă în ultimii zece ani.
Ernst&Young a fost acuzată oficial de fraudă, în scandalul falimentului Lehman Brothers (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Lehman Brothers a plătit Ernst&Young peste 150 de milioane de dolari, în schimbul serviciilor de consultanţă, relatează Wall Street Journal.
Cele două companii new-yorkeze au colaborat îndeaproape din 2001 şi până la falimentul Lehman Brothers în septembrie 2008.
Potrivit acuzaţiilor, companiile au fost implicate în practici de excludere a unor active riscante de 50 de miliarde de dolari din balanţa contabilă a băncii. Aceste operaţiuni aveau loc aproape de sfârşitul trimestrelor, astfel încât banca să pară mai solidă decât era în realitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Human Rights Watch: Israelul foloseşte apa ca armă în Gaza, într-un act de genocid
-
Judecătorii din Franţa dau verdicte în procesul istoric de viol al lui Gisèle Pelicot
-
Incendiu la Spitalul Colentina: opt pacienţi evacuaţi după ce un boiler a luat foc
Tranzacţiile suspectate implică acorduri de răscumpărare (repo), o formă de împrumuturi pe termen scurt care permit băncilor să îşi asume riscuri mai mari în tranzacţii.
Ernst&Young a "facilitat direct" o manevră contabilă care excludea instrumente financiare din balanţa contabilă, potrivit procurorului general din New York, Andrew Cuomo.
Într-un comunicat al Ernst&Young se arată că nu există o bază faptică sau legală pentru care să fie acuzată, iar compania se va apăra viguros.
Dosarul prezintă o relaţie apropiată între compania de consultanţă şi bancă.
Astfel, doi dintre directorii financiari ai Lehman din perioada investigată au lucrat anterior la Ernst&Young.
Într-o perioadă de zece ani înainte de prăbuşirea băncii, Ernst&Young a încasat de la Lehman Brothers peste 180 de milioane de dolari pentru serviciile oferite.
În anul fiscal 2007, Lehman a fost al optulea mare client din SUA, în funcţie de încasările aduse de serviciile de audit. Într-un interval de şapte ani, Lehman s-a plasat în rândul primilor 15 mari clienţi ai companiei de consultanţă, potrivit datelor AuditAnalytics.com.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO