- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (12.12.2013, 14:59)
- Marius Oncu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Erste: Necesarul de finanţare al României scade anul viitor cu 7%, la 65 miliarde de lei
Necesarul brut de finanţare al României va înregistra anul următor un declin de peste 7%, la 65 miliarde de lei, în timp ce costurile de împrumut ale Guvernului ar putea urca uşor din cauza evenimentelor externe şi a riscurile politice asociate alegerilor, estimează analiştii băncii austriece Erste.
Urmărește
157 afișări
Erste: Necesarul de finanţare al României scade anul viitor cu 7%, la 65 miliarde de lei (Imagine: Shutterstock)
Necesarul de finanţare din acest an, de 70 de miliarde de lei, este echivalent cu 11,2% din PIB, în timp ce pentru anul următor statul are nevoie de fonduri reprezentând 9,8% din PIB.
De la începutul anului, Ministerul Finanţelor a împrumutat de pe piaţa internă 46,5 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 3,07 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.
Datoria guvernamentală este în prezent distribuită mai echilibrat în timp, iar baza de investitori s-a extins prin creşterea ponderii străinilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
"Ca urmare a strategiei Ministerului de Finanţe de prelungire a scadenţelor emisiunilor de obligaţiuni în monedă locală de pe piaţa internă şi de control al costurilor împrumuturilor, datoria guvernamentală este în prezent distribuită mai echilibrat pentru următorii ani. Şi baza de investitori s-a extins semnificativ în 2013, iar nerezidenţii deţineau în toamna acestui an 22% din obligaţiunile şi titlurile emise în lei, în creştere de la nivelul de 6% înregistrat în urmă cu un an", se arată într-un raport al Erste privind perspectivele pieţei de obligaţiuni anul următor.
BNR va menţine dobânda de politică monetară la 4% anul următor, în contextul inflaţiei încă scăzute, estimează analiştii băncii. De asemenea, BNR va reduce probabil rezervele minime pentru lei la 12% la începutul anului viitor, ceea ce ar trebui să elibereze patru miliarde de lei pe piaţă.
Politica băncii centrale va influenţa randamentele pentru maturităţi pe termen scurt, în timp ce scadenţele pe termen lung vor fi afectate de evenimente externe, precum reducerea programului Rezervei Federale a SUA (Fed) de cumpărări de active, şi de evoluţia contextului politic intern.
"Nu excludem o nouă reducere a dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale în ianuarie, dar probabilitatea de a vedea rata cheie sub 3,75% sunt reduse", se arată în raport.
Erste estimează că randamentele titlurilor guvernamentale cu scadenţa la cinci ani se vor situa la 4,9% în iunie 2014 şi la 5,1% în decembrie 2014. La cea mai recentă licitaţie pentru vânzare de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani, derulată în urmă cu o săptămână, Ministerul Finanţelor a acceptat un randament mediu de 4,9% pe an.
Reducerea programului Fed de cumpărări de active, normalizarea inflaţiei şi riscurile politice asociate alegerilor prezidenţiale programate pentru sfârşitul anului 2014 indică o creştere treptată a costurilor la care se împrumută Guvernul.
O îmbunătăţire a ratingului şi efectul pozitiv al acordului stand-by preventiv cu FMI şi UE ar putea diminua presiunea pentru creşterea randamentelor în monedă locală, însă tendinţa generală în sensul unor randamente mai mari persistă.
Reducerea programului Fed de cumpărări de active va avea un impact limitat asupra pieţei obligaţiunilor din Europa Centrală şi de Est în 2014, în timp ce factorii interni ar trebui să atenueze creşterea randamentelor, notează Erste.
Fed cumpără lunar obligaţiuni în valoare de 85 de miliarde de dolari pentru a sprijini economia americană. Lichidităţile mari introduse astfel în sistemul financiar au susţinu pieţele de capital la nivel global şi au condus la declinul costurilor de îmrumut. Banca centrală urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei SUA pentru a decide când să înceapă reducerea achiziţiilor lunare.
Eventuala decizie a Fed de a reduce sprijinul pentru economie a îngrijorat investitorii, care iau în calcul o posibilă modificare încă de la şedinţa din decembrie a băncii.
BNR a redus în acest an rata dobânzii de politică monetară în mai multe etape, de la nivelul de 5,25% pe an, stabilit în martie 2012. Prima tăiere din acest an a fost la începutul lunii iulie (de la 5,25% la 5% pe an), aceasta fiind urmată de încă trei ajustări, în august (la 4,5% pe an), în octombrie (la 4,25% pe an) şi în noiembrie ( la 4% pe an).
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe