RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), anunţă demararea etapei a doua în cadrul procesului de înregistrare, prin actualizarea informaţiilor referitoare la punctele de vânzare ale comercianţilor care comercializează băuturi din categoriile bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, care pun pe piaţă ambalaje primare nereutilizabile din plastic, aluminiu sau sticlă, cu dimensiuni între 0,1 litri şi 3 litri şi care au finalizat înregistrarea pe www.returosgr.ro. Comercianţii sunt obligaţi să înregistreze sau să actualizeze toate punctele de vânzare de la care RetuRO va realiza colectarea ambalajelor SGR.
Aceste locuri sunt denumite Puncte de Vânzare şi pot fi: manuale (consumatorii returnează produsele direct la comerciant, în magazin), automate (consumatorii folosesc maşini de colectare automată – RVM) sau exceptate (tipuri de comercianţi care nu sunt obligaţi să opereze un Punct de Vânzare – comercianţii de tip HORECA sau cei care pun în vânzare produse exclusiv online sau exclusiv prin intermediul automatelor).
De asemenea, această etapă se adresează atât comercianţilor care au finalizat procesul de înregistrare, cât şi celor care sunt într-un stadiu intermediar.
Procesul de înregistrare sau de actualizare a informaţiilor
Înregistrarea maşinilor RVM: Exclusiv pentru punctele de vânzare al căror tip de colectare selectat este automat.
Finalizarea înregistrării
RetuRO încurajează toţi retailerii să participe activ în acest proces crucial pentru implementarea eficientă a Sistemului Garanţie-Returnare în România.
Pentru mai multe informaţii şi asistenţă, vă rugăm să accesaţi site-ul RetuRO sau să contactaţi serviciul clienţi RetuRO.