Euro a atins un minim al ultimelor două luni faţă de dolar

Euro a atins, joi, un minim al ultimelor două luni faţă de dolar, în urma unor informaţii legate de poziţia comună a oficialităţilor din SUA şi Europa privind necesitatea aprecierii monedei americane, în condiţiile în care pieţele aşteaptă decizia BCE referitoare la dobânda de politică monetară.

Urmărește
11 afișări
Imaginea articolului Euro a atins un minim al ultimelor două luni faţă de dolar

Euro a atins un minim al ultimelor două luni faţă de dolar (Imagine: Mediafax Foto)

Statele Unite şi Europa vor ca dolarul să se întărească, potrivit unor oficiali americani şi europeni, citaţi de publicaţia Financial Times. Informaţia a dus la aprecierea dolarului la maximul din ultimele două luni faţă de un coş de valute importante.

Moneda europeană a coborât la 1,5287 dolari pe unitate, cel mai redus nivel atins după 11 martie, fiind cu 4,5% sub recordul din aprilie.

Dolarul a urcat cu 0,18% faţă de un coş de valute, la 73,658 puncte, după un maxim al ultimelor două luni atins în timpul tranzacţiilor.

Yenul a urcat cu 1,17%, la 159,19 unităţi pentru un euro. Faţă de moneda americană, yenul s-a apreciat cu 0,7%, la 103,85 unităţi pentru un dolar, după un avans anterior de peste 1%.

Dolarul a avut o evoluţie ascendentă în ultimele câteva săptămâni, de la nivelul minim record de 1,6018 unităţi pentru un euro, în urma datelor care au indicat încetinirea activităţilor economice din zona euro.

Mitul Kotecha, analist în pieţe valutare la Calyon, consideră că articolul din Financial Times a creat o limită pentru deprecierea dolarului.

"Marea surpriză este dorinţa comună a autorităţilor americane şi europene de apreciere a dolarului", a spus Kotecha.

Analiştii anticipează că BCE va menţine dobânda de politică monetară la 4%, dar vor urmări cu atenţia declaraţiile preşedintelui instituţiei, Jean-Claude Trichet, ulterioare deciziei.

"Trichet nu vrea să pară că neglijează creşterea economică, aşa că va pune accentul pe riscurile de încetinire a activităţilor", se arată într-o notă a UBS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici