- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Euro atinge un nou minim record faţă de francul elveţian, din cauza temerilor privind Grecia
Euro s-a prăbuşit joi la minimul record faţă de francul elveţian şi la cel mai scăzut nivel din ultimele trei săptămâni faţă de dolar, întrucât investitorii caută active sigure din cauza temerilor că problemele Greciei sunt departe de soluţionare, transmite Reuters.
Vânzarea de euro s-a accelerat, iar moneda europeană ar putea coborî sub pragul de 1,4 dolari, în contextul avansului randamentelor pentru obligaţiunile statelor de la periferia zonei euro.
Protestele violente de la Atena împotriva politicii de austeritate a guvernului au evidenţiat obstacolele politice pentru un al doilea pachet de finanţare, iar premierul George Papandreou a fost nevoit să remanieze executivul după demisia unor miniştri din partea unui partid membru în coaliţia de guvernare.
La declinul euro au contribuit şi comentariile lui Nout Wellink, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, care, potrivit unui ziar olandez, a afirmat că fondul european de sprijin financiar ar trebui dublat la 1.500 de miliarde de euro.
Euro şi-a redus din pierderile faţă de dolar după date solide privind piaţa muncii şi numărul construcţiilor de locuinţe începute în SUA. Informaţiile peste aşteptări din Statele Unite au temperat aversiunea faţă de risc a investitorilor, însă analiştii consideră că acestea sunt doar de importanţă secundară.
"Datele din SUA vor fi mai puţin importante comparativ cu cele din zona euro. Creditarea interbancară începe să fie afectată, situaţie care a cauzat îngrijorare că ar putea avea loc o criză ca cea din 2008", a afirmat Omer Esiner, analist şef pentru pieţe la Commonwealth Foreign Exchange din Washington.
Euro a coborât sub 1,2 franci elveţieni, la un minim record de 1,1946 franci pe platforma electronică de tranzacţionare EBS, înainte de a reveni la 1,19869 franci, cu 0,9% mai puţin faţă de miercuri.
Raportat la dolar, euro a scăzut cu 0,6%, la un minim al zilei de 1,4073 dolari, minimul începând cu sfârşitul lunii mai. Moneda europeană a revenit ulterior până la 1,411 dolari. Euro a pierdut 4,7% faţă de dolar de la 7 iunie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO