Comentariile lui Fillon au accentuat declinul euro, care în prima parte a tranzacţiilor s-a depreciat puternic şi faţă de francul elveţian, analiştii atribuind evoluţia lipsei intervenţiei Băncii Naţionale Elveţiene.
Banca centrală din Elveţia a intervenit recent pe piaţa valutară pentru a preveni aprecierea francului.
Autorităţile americane urmează să publice vineri date privind evoluţia pieţei muncii, iar un rezultat bun ar putea contribui la întărirea dolarului.
Euro s-a depreciat la 1,2034 dolari pe unitate, cel mai redus nivel atins în peste patru ani.
La ora 12:18 GMT, euro era cotat în scădere cu 1%, la 1,2040 dolari pe unitate.
Pe platforma EBS, euro a atins un minim record şi faţă de francul elveţian, de 1,3865 franci pe unitate.
Traderii consideră că actuala cotaţie a euro faţă de moneda americană reprezintă etape către pragul psihologic de 1,2 dolari pe unitate. Sub acest nivel, va exista un sprijin redus pentru euro, până la minimul de 1,1638 dolari pe unitate atins în noiembrie 2005.
Un alt prag psihologic ar putea fi cel de 1,1747 dolari pe unitate de la lansarea euro în 1999.
Încrederea în moneda unică a fost afectată şi de îngrijorarea legată de situaţia finanţelor publice din Ungaria, iar forintul s-a depreciat la cel mai redus nivel din ultimul an faţă de euro.