Euro şi lira sterlină urcă, dolarul scade, pe măsură ce piaţa se orientează către activele de risc
Un sondaj a arătat luni că moralul investitorilor din zona euro s-a îmbunătăţit în noiembrie, aceasta fiind prima creştere din ultimele trei luni, reflectând speranţele că temperaturile mai ridicate din ultima vreme şi scăderea preţurilor la energie vor împiedica raţionalizarea gazelor pe continent în această iarnă.
Investitorii au fost, de asemenea, încurajaţi de faptul că producţia industrială germană a crescut în septembrie, depăşind aşteptările analiştilor. Producţia industrială a crescut cu 0,6% faţă de luna precedentă, a anunţat Oficiul Federal de Statistică.
Euro a crescut cu 0,26%, la 0,9986 dolari, cel mai ridicat nivel din 27 octombrie, în timp ce lira sterlină s-a tranzacţionat la 1,1451 dolari, în creştere cu 0,67% în această zi.
Indicele pan-european STOXX 600 a crescut cu 0,23%, traderii subliniind că investitorii pariază în continuare pe faptul că China va atenua măsurile privind coronavirusul, în ciuda faptului că oficialii au declarat că intenţionează să menţină politica „zero-COVID”, care include închideri, carantină şi teste riguroase.
Faţă de un coş de valute, dolarul american a scăzut cu 0,549%, la 110,460, după ce pierduse aproape 2% la sfârşitul săptămânii trecute, în urma informaţiilor potrivit cărora China ar urma să aducă modificări substanţiale politicii sale COVID-19 în următoarele luni.
Investitorii au evaluat, de asemenea, raportul de vineri privind locurile de muncă din SUA, care a arătat că firmele au adăugat 261.000 de locuri de muncă, peste aşteptări, în octombrie, iar salariile orare au continuat să crească, dovadă a unei pieţe a muncii încă tensionate.
În China, impactul economic al politicii zero-COVID a ţării a fost din nou evidenţiat în cifrele comerciale publicate luni, care au arătat că exporturile şi importurile s-au contractat în mod neaşteptat în octombrie, prima scădere simultană din mai 2020.