Europa a schimbat o dependenţă mare cu mai multe mai mici

Ca rezultat, sunt şanse ca la vară preţurile gazelor să devină negative – producătorii vor plăti pentru a fi scăpaţi de marfă, scrie Bloom­berg, care citează traderii participanţi la târgul energetic de la Essen, Germania. Astfel, se pare că Europa nu doar că a ieşit din criza de energie care a declanşat o criză a costului vieţii fără precedent, dar o şi lasă în urmă cu viteză. Dar încotro se îndreaptă? UE a scăpat de de­pendenţa de gaze ruseşti, însă a rămas de­pen­dentă de importuri şi prin urmare încă este vulnerabilă.

În ceea ce este o pre­mieră pentru Ungaria, această ţară est-euro­pea­nă va primi anul acesta 100 de mili­oa­ne de metri cubi de ga­ze naturale din Azerbaidjan. Es­te o cantitate ne­în­sem­na­tă dacă este comparată cu consumul anual de 10 mi­li­arde de me­tri cubi de gaze sau cu im­porturile de aproa­pe 5 miliarde mc de gaze de la grupul rus Gazprom. Este însă o primă etapă spre un contract pe termen lung pentru importul de gaze azere şi încă un pas spre diversificarea resur­selor energetice.

Potrivit Ziarului Financiar, Azerbaidjan este o ţară exportatoare de ga­ze, dar nou intrată în acest joc, care are ca ţintă principală imensa piaţă a UE şi este con­side­ra­tă, aşa cum spun şi autorităţile ungare, o alter­nativă mai mică la Rusia. Ungaria este un caz special pe scena energetică a UE deoarece nu vrea să iasă de pe orbita energetică a Rusiei. To­tuşi, vrea diversificare. Spre Azer­baidjan s-au îndreptat şi alte state europene, în special cele din Europa de Est, pentru a înlocui gazele ruseşti. Altele au găsit scă­pare din criza ener­getică în alte părţi. În cazul Germaniei, locul Rusiei ca furnizor principal de gaze a fost luat anul trecut de Norvegia, care a acoperit peste 30% din cererea celui mai mare consumator de energie din UE.

De altfel, importurile Germaniei de gaze şi petrol ruseşti erau în februarie cu 99,8% mai mici decât în aceeaşi lună a anului trecut. Im­porturile de cărbune s-au prăbuşit cu 93%. Ber­linul a anunţat că Germania nu va mai cum­păra anul acesta petrol rusesc, preferând ţiţeiul din Kazahstan. Acest lucru înseamnă că Rusia va avea totuşi o oarecare influenţă asu­pra aprovizionării cu energie a industriei ger­mane deoarece petrolul kazah tranzitează teritoriul său în drumul spre UE. Rusia a repre­zentat anul trecut cel mai mare furnizor de petrol pentru Germania. Polonia nu mai importă gaze ruseşti, dar a cumpărat anul trecut cantităţi record de gaze naturale liche­fiate de la producători precum SUA, devenit princi­palul furnizor, şi Qatar şi îşi mai aduce acest combustibil preţios tocmai din Norvegia, prin propriul gazoduct.

Anul trecut, GNL au acoperit o treime din consum. De asemenea, cea mai mare econo­mie est-europeană şi-a majorat semnificativ capacitatea de generare de energie din surse regenerabile, dar a rămas dependentă de căr­bune, din care o bună parte este importat. Cehia, cea mai matură economie est-euro­peană, şi-a redus dependenţa de gazele ruse de la 97% la 3-4% în doar opt luni şi la zero în primul trimestru al acestui an. Acest lucru a fost posibil datorită diminuării consumului, care a coborât cu 13% în primele trei luni din 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Combustibilul rusesc a fost înlocuit cu gaze na­tu­rale şi GNL din Norvegia, Belgia şi Olanda, acestea anungând în ţară prin Germania.

Cehia încă depinde de petrolul rusesc, dar acţionează pentru a-şi reduce vulnerabilităţile. O primă manevră făcută în acest sens a fost să se asigure că poate importa mai mult ţiţei printr-o conductă care vine din Italia şi ajunge în Germania. În plus, guvernul de la Praga în­locuieşte furnizorul rus de combustibil nuclear pentru centrala atomică de la Dukovany cu unul american. A avea mai mulţi furnizori mici de energie este cu siguranţă mai bine decât a avea unul singur şi mare pentru că acest lucru înseamnă diversificare şi concurenţă. Dar nu este ceva care să reducă vulnerabilităţile sub cota de pericol.

Spre exemplu, Azerbaidjanul, încurajat de dezvoltarea unui nou zăcământ uriaş de gaze şi de eforturile europenilor de a fugi cât mai departe de gazele ruse, curtează statele din Balcani şi din Europa de Est pentru a-şi majora exporturile de gaze. Ceea ce ar putea îngrijora sunt acordurile pe care compania de petrol şi gaze a statului azer SOCAR le încheie cu Gazprom. Printr-o astfel de înţelegere Azerbaidjan a importat anul acesta gaze ruse. Combustibilul cel mai probabil nu a ajuns pe piaţa europeană, spun analiştii, ci a fost destinat consumatorilor azeri, scopul importurilor fiind de a permite Azerbaidjanului să-şi onoreze contractele de export către UE. Însă astfel de înţelegeri arată cum importurile europene din Azerbaidjan depind într-o oarecare măsură şi de Moscova.