PSD acuză PNL că a pus cruce Programului Tomata: Spunem adio roşiilor româneşti

Publicat: 15 02. 2020, 12:20
Actualizat: 15 02. 2020, 12:22

PSD acuză PNL că a „îngropat” Programul Tomata, „prin subfinanţare, superbirocratizare şi tergiversare”, iar anul acesta românii vor spune adio roşiilor autohtone.

„Anul acesta spunem adio roşiilor româneşti, PNL ne trece doar pe cele din import. PNL a reuşit performanţa de a îngropa şi Programul TOMATA, prin subfinanţare, superbirocratizare şi tergiversare. Astfel, în loc să continue şi să dezvolte un program bun, care aducea pe masa românilor roşii autohtone sănătoase, îl omoară cu bună ştiinţă din prostie”, scrie, sâmbătă, PSD, pe pagina oficială de Facebook.

Potrivit social-democraţilor, Guvernul Orban nu a publicat HG privind aprobarea programului pe anul 2020, deşi până acum răsadurile de tomate trebuiau deja plantate pentru a putea fi livrate pe piaţă începând cu 1 mai.

În plus, acuză PSD; bugetul este redus cu 10 milioane de euro, iar programul se restrânge doar la un singur ciclu, cel de primăvară, deşi perioada deficitară este şi în lunile de început de iarnă, când tomatele nu se mai pot produce decât în sere sau solarii.

„Bugetul alocat este pentru maximum 13.000 de solicitanţi faţă de 20.000 de mii de solicitanţi în 2019. Mai puţin cu 14.000 tone tomate din producţia autohtonă pentru piaţa românească”, scriu reprezentanţii PSD.