Prima pagină » Economic » Europa se află faţă în faţă cu pericolul unui nou Brexit, de data asta venit din est

Europa se află faţă în faţă cu pericolul unui nou Brexit, de data asta venit din est

Cel mai recent Eurobarometru indică o scădere de 12% a sprijinului pe care îl acordă Ungaria familiei europene, fiind totodată cea mai abruptă scădere înregistrată în rândul celor 27 de membri UE, scrie BM.
Europa se află faţă în faţă cu pericolul unui nou Brexit, de data asta venit din est

Un sondaj privind relaţiile cu alte ţări pentru ziarul de centru-stânga Nepszava a constatat că majoritatea susţinătorilor lui Orban – de departe cea mai mare grupare politică – se consideră „mai apropiaţi” faţă de ruşi şi chinezi şi „mai puţin apropiaţi” faţă de americani şi ucraineni. În schimb, ruşii au fost cei mai puţin populari în rândul populaţiei în general, potrivit rezultatelor publicate la 17 aprilie.

„Acest lucru este extrem de semnificativ şi înfricoşător, având în vedere cât de repede se schimbă atitudinile. Este uimitor cât de eficient a fost Orban în distrugerea atitudinii proeuropene a Ungariei”, a declarat Daniel Hegedus, cercetător la German Marshall Fund din Berlin.

În cadrul unei apariţii pe un post local de radio, Viktor Orban a declarat la 31 martie că oamenii au tot dreptul să pună la îndoială „întreaga existenţă” a UE, pe fondul sprijinului acordat Ucrainei. Două săptămâni mai târziu, el a spus că retragerea ajutorului dat de Blocul European ar pune capăt războiului, relatează Bloomberg.

„Ungaria nu a reuşit niciodată să internalizeze cu adevărat valorile UE, a fost vorba cu adevărat despre bani. Acum banii nu mai curg, problemă la care se adaugă şi propaganda, şi care creează un sentiment anti-european foarte puternic, pe care Orban îl poate exploata la maxim”, a declarat Agnes Urban, director al Mertek Media Monitor, un organism de supraveghere a presei din Budapesta

Ieşirea Regatului Unit din UE în ianuarie 2020 a privat blocul comunitar de cea de-a doua mare economie a sa, după un referendum care a provocat dezbinare şi pe care guvernul britanic a crezut că îl poate câştiga.

Cu toate acestea, un accident politic similar în Ungaria – deşi mai puţin costisitor – ar fi, fără îndoială, mult mai simbolic, având în vedere faptul că a ţara a fost cândva emblema succesului expansiunii UE de după Războiul Rece.

CITEŞTE MAI MULT PE www.businessmagazin.ro