Eurosceptici după 20 de ani. Unii europeni încă sunt convinşi că euro nu le-a adus decât scumpiri

„Euro este o catastrofă, este catastrofal”, spune Maria Napolitano, o italiancă de 65 de ani care locuieşte la Frankfurt. „Cu 100 de mărci germane îţi puteai umple căruciorul de cumpărături. Acum, 100 de euro nu sunt suficienţi nici pentru a umple două pungi.”

Este o impresie împărtăşită de mulţi cetăţeni ai zonei euro, de la Paris la Roma şi de la Madrid la Atena. Victor Irun, un profesor de 53 de ani din Madrid, povesteşte că pentru spanioli trecerea la euro a fost „ca şi cum ar fi intrat într-un club pentru oameni bogaţi fără să poarte hainele potrivite”.

„Am avut impresia că nu eram încă pregătiţi”, a spus el pentru AFP. „Este ca şi cum locuim în Spania, dar plătim cu bani francezi sau olandezi.”

Unii germani au inventat chiar şi o nouă poreclă pentru moneda unică - „teuro”, un joc de cuvinte cu termenul german pentru scump, „teuer”.

Într-un studiu din 2006, profesorul universitar Hans Wolfgang Brachinger a alcătuit un indice al inflaţiei „percepute” de către germani care a măsurat o creştere „resimţită” de 7% a preţurilor de consum între 2001 şi 2002, comparativ cu aproximativ 2% în mod normal.

Totuşi, statisticile oficiale nu au arătat vreo accelerare a inflaţiei în cea mai mare economie a Europei. „Exista un sentiment foarte puternic în mai multe ţări că preţurile au crescut şi totuşi aveam statistici oficiale care ne arată contrariul”, a spus Giovanni Mastrobuoni, profesor de economie la Universitatea din Torino.

Într-un studiu detaliat pe această temă, el a urmărit preţurile diferitelor bunuri pentru folosinţă zilnică din zona euro - de la fructe, legume şi pâine la băuturi şi mese la restaurant - şi a constatat că preţurile unor produse ieftine chiar au crescut ca urmare a trecerii la euro. Şi, deoarece comercianţii cu amănuntul tindeau să rotunjească mai degrabă în sus decât în jos atunci când converteau preţul în euro, nu este deloc surprinzător că oamenii au observat acest lucru - şi s-au simţit înşelaţi.

„Sunt lucrurile pe care le consumi foarte des, alimente, cafea, produse care nu costă atât de mult. În timp, îţi vor modela percepţiile deoarece acestea sunt cele mai frecvente tranzacţii”, a explicat Mastrobuoni.

În Franţa, preţul mediu al unei cafele simple într-un bar a crescut de la 1,19 euro la 1,22 euro între sfârşitul anului 2001 şi începutul lui 2002, potrivit biroului naţional de statistică, Insee.

Potrivit lui Mastrobuoni, fenomenul este şi mai accentuat în ţările în care sectoarele de distribuţie sunt mai puţin concentrate, întrucât micii retaileri au o libertate mai mare de a-şi majora preţurile.

Comisia Europeană calculează că scumpirea reală legată de introducerea monedei euro a fost de 0,1-0,3%. Cu toate acestea, inflaţia generală a fost în mare parte neafectată deoarece preţurile bunurilor mai scumpe nu au crescut şi, în unele cazuri, chiar au scăzut datorită productivităţii îmbunătăţite.

Pentru toate cele 12 ţări care au adoptat euro de la bun început, rata medie anuală a inflaţiei a fost de 2,3% atât în 2001, cât şi în 2002, potrivit Eurostat, agenţia de statistică a Comisiei Europene.

Cu toate acestea, imaginea a variat de la o ţară la alta.

În Spania, inflaţia a fost de 2,8% în 2001 şi de 3,6% în 2002, în timp ce majoritatea celorlalte ţări au înregistrat o inflaţie constantă sau, în cazul Belgiei, Germaniei, Luxemburgului şi Ţărilor de Jos, una mai lentă.

Pierre Jaillet, cercetător la institutele Jacques Delors şi Iris din Franţa, a spus că profilurile consumatorilor au jucat un rol important în a stabili dacă aceştia au simţit discrepanţe între evoluţia statistică a preţurilor şi cea percepută.

„Coşul mediu de inflaţie a preţurilor de consum corespunde bugetului mediu al unui muncitor din oraş”, a explicat Jaillet.

Oamenii care sunt mai puţin înstăriţi tind să cheltuiască o proporţie mai mare din veniturile lor pe alimente, aşa că vor simţi presiuni mari mari, a argumentat el, menţionând că consumatorii îşi amintesc în general scumpirile, dar nu şi reducerile de preţ.