Nivelul excedentului comercial este peste estimările analiştilor, de 16 miliarde de euro, şi mai mare decât cel de 16,5 miliarde de euro înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, relatează MarketWatch.
Exporturile de bunuri au crescut în septembrie pentru a doua lună consecutiv, cu 1,7%, potrivit datelor Biroului federal de statistică, indicând redresarea comerţului exterior după un început de an mai slab. Importurile s-au redus însă cu 1,9%, din cauza cererii slabe.
În primele nouă luni, exporturile au scăzut cu 0,9%, cu un declin de 2% în zona euro. Exporturile în statele Uniunii Europene care nu fac parte din zona euro au avansat cu 1,1%.
Într-un limbaj neobişnuit de critic, Trezoreria Statelor Unite a indentificat săptămâna trecută modelul economic al Germaniei drept principalul factor responsabil pentru creşterea slabă din zona euro.
„Creşterea anemică a cererii interne din Germania şi dependenţa de exporturi au afectat reechilibrarea economiei, într-o perioadă în care multe ţări din zona euro trebuie să reducă cererea şi importurile, pentru ajustarea cheltuielilor bugetare„, potrivit unui raport al Trezoreriei americane.
Fondul Monetar Internaţional împărtăşeşte îngrijorarea SUA.
Cu toate acestea, politicienii germani şi reprezentanţii industriei susţin că Gremania nu trebuie să îşi sacrifice propria competitivitate, câştigată cu greu. În opinia lor, consumul intern este în creştere, susţinut de şomajul scăzut şi majorările salariale.