Henrik Nenzen a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Primăria Iaşi, că vânzările de autovehicule noi în România au atins în ultimii trei ani un nivel foarte scăzut, adăugând că toţi producătorii şi dealerii auto au fost afectaţi de criza economică.
„Vânzările de autovehicule noi în România s-au aflat la un nivel foarte scăzut în ultimii trei ani. Probabil, ar fi trebuit să fie de trei ori mai mari. Anul trecut, am ajuns la 95.000 de unităţi, un nivel mai normal ar fi fost 250.000. Toţi producătorii auto şi dealerii au fost afectaţi de această criză. Obiectivul pentru acest an este o creştere de 10 la sută şi, poate, de 30 la sută în 2012, iar apoi, în câţiva ani să ajungem la un nivel normal de vânzări”, a declarat Henrik Nenzen, preşedintele Ford România.
Henrik Nenzen a afirmat că, în prezent, Ford are în România 3.600 de salariaţi, apreciind că în următorul an angajările se vor face într-un ritm accelerat.
Preşedintele Ford România se află joi la Iaşi cu ocazia inaugurării unui nou dealer Ford. Până în prezent, Ford a deschis în România un număr de 37 de reprezentanţe, iar potrivit lui Henrik Nenzen până la finele acestui an vor mai fi deschise încă zece.
Centrul Ford de la Iaşi, ATI Motors Holding, este amplasat la aproximativ opt kilometri de municipiul Iaşi, numără 22 de angajaţi şi reprezintă o investiţie de 3,2 milioane de euro.