Execuţia bugetară în primele şapte luni s-a încheiat cu un deficit de 2,43% din PIB

Execuţia bugetului general consolidat în primele şapte luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 38,6 mld lei, respectiv 2,43% din PIB faţă de deficitul de 26,7 mld lei, respectiv 1,89% din PIB aferent primelor şapte luni ale anului 2022.

Urmărește
1075 afișări
Imaginea articolului Execuţia bugetară în primele şapte luni s-a încheiat cu un deficit de 2,43% din PIB

Execuţia bugetară în primele şapte luni s-a încheiat cu un deficit de 2,43% din PIB

Veniturile totale au însumat 288,06 mld lei în primele şapte luni ale anului curent, în creştere cu 11,5% (an/an). Evoluţia a acestora a fost susţinută de avansul încasărilor din fonduri europene, impozitul pe salarii şi venit, contribuţii de asigurări, impozitul pe profit şi TVA. Veniturile fiscale au consemnat o dinamică pozitivă mai temperată - influenţate şi de diminuarea încasărilor din redevenţe, pe fondul descreşterii preţurilor energiei, în timp ce încasările din accize au cvasi-stagnat.

Încasările din impozitul pe salarii çi venit au totalizat 23,86 mld lei, consemnând o creştere de 22,3% (an/an), determinată de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (71,1%) şi impozitul pe veniturile din pensii (42,1%), încasările aferente declaraţiei unice consemnând, de asemenea, o dinamică pozitivă, de 11,6%. Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 10,4%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (15,1%3), dinamica acestei categorii de încasări fiind influenţată de extinderea în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin O.G. nr. 16/2022, respectiv neimpozitarea sumei de 200 lei/lună pentru salariaţii care încasează salariul minim brut.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 90,56 mld lei, în creştere cu 13,3% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluţia fondului de salarii din economie, ca efect al extinderii în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, conform Legii nr. 135/2022, al măsurii privind încetarea de la plată a CASS pentru veniturile din pensii mai mari de 4.000 lei şi restituirea, începând cu 1 martie 2023, a sumei reţinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de -0,3 miliarde lei), respectiv neincluderea în baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună pentru angajaţii care încasează salariul minim brut pe ţară.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 19,31 mld lei, consemnând o creştere de 11,3% (an/an), susţinută de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenţii economici (13,3%).
Încasările nete din TVA6 au înregistrat 57,67 mld lei, în creştere cu 10,0% (an/an). Comparativ cu dinamica înregistrată anul trecut, în primele şapte luni a.c se remarcă o evoluţie mai temperată a acestei categorii de venituri, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice, şi pe fondul unui efect de bază ridicat din anul anterior, cât şi de majorarea restituirilor de TVA cu 6,0%, faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (17,0 mld. lei în ian-iul 2023, comparativ cu 16,0 mld lei în ian-iul 2022).

Veniturile din accize au însumat 20,68 mld lei, consemnând o cvasi-stagnare faţă de nivelul de anul trecut (0,1%, an/an). În structură, încasările din accizele pentru produsele din tutun au înregistrat un avans de 2,1%, în timp ce evoluţia negativă a încasărilor din accizele pentru produsele energetice din primele şapte luni continuă să se amelioreze (-2,0%). Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Veniturile nefiscale au însumat 26,82 mld lei, consemnând un avans de 3,6% (an/an). Evoluţia pozitivă a acestora a fost influenţată de veniturile din dividende şi sumele din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Pe de altă parte, s-a înregistrat o diminuare atât a încasărilor din redevenţe, pe fondul descreşterii preţurilor energiei, cât şi a vărsămintelor din veniturile nete ale BNR.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 24,31 mld lei, în creştere cu 38,4% (an/an).

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 326,66 mld lei au crescut în termeni nominali cu 14,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele şapte luni ale anului 2023 au înregistrat o creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, de la 20,2% din PIB la 20,5% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 74,55 mld lei, în creştere cu 9,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 4,7% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu bunuri çi servicii au fost 42,40 mld lei, în creştere cu 11,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 14,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 15,2% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 18,69 mld lei. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent plăţile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 2,35 mld lei ca urmare a prefinanţării în primele 7 luni a necesarului brut de finanţare pentru anul 2023. Astfel, dupa primele 7 luni ale anului, în contextul unui apetit crescut al mediilor investiţionale interne şi externe pentru titlurile de stat, este asigurat deja 68,7% din necesarul brut de finanţare pentru anul 2023.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 112,99 mld lei în creştere cu 8,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv de la 1.586 lei la 1.785 lei, a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.000 lei la 1.125 lei, de acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, precum şi de acordarea celei de-a 13-a îndemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi sub forma unei îndemnizaţii compensatorii.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe primele şapte luni ale anului 2023, au fost în sumă de 2,31 mld lei, precum şi de majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2023.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 10,17 mld lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (3,16 mld lei) care reprezintă 31,04% din total subvenţii.

Alte cheltuieli au fost de 5,94 mld lei, reprezentând în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 28,28 mld lei, cu 51,4% mai mari comparativ aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 38,94 mld lei, în creştere cu 47,27% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 26,44 mld lei. De asemenea, se observă o creştere a ponderii investiţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 57,78% din totalul cheltuielilor pentru investiţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici