România dispune de două rute de aprovizionare, în condiţiile în care la finele anului trecut România nu avea altă posibilitatea de a aduce gaz decât din Federaţia Rusă, a declarat la TVR ministrul Energiei.
În prezent sunt discuţii pentru aprovizionarea cu gaze cu Emiratele Arabe Unite, Qatar, SUA, Israel şi Azerbaidjan, a precizat ministrul.
În privinţa producţiei interne de gaze, Virgil Popescu spune că din iulie vor intra în sistem gazele extrase din Marea Neagră de compania Back Sea Oil and Gas. Alte surse potenţiale sunt exploatările onshore de mare adâncime şi perimetrul din Marea Neagră care va fi exploatat de OMV Petrom şi Romgaz.
„Ne propunem să reducem cât mai mult dependenţa de gazul rusesc”, a spus Popescu. El a precizat că în prezent producţia internă de gaze este mai mare decât consumul, iar surplusul merge în depozite.
Ministrul Energiei spune că în contextul în care România este hotărâtă să finalizeze unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, va beneficia de reactoarele modulare produse de compania americană NuScale şi vor apărea investiţii în energie regenerabilă şi în noi centrale, cu finanţare prin PNRR, s-ar putea produce mai multă electricitate decât se consumă. „Ambiţia noastră este ca în 2027 – 2028 să avem deja mai multă energie electrică decît consumăm”, a spus Popescu.