- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.05.2017, 08:00)
- Anca Olteanu
Exporturile şi importurile Germaniei au atins niveluri RECORD în luna martie 2017
Producţia industrială din Germania a scăzut cu mai puţin decât era aşteptat în luna martie, în contextul în care exporturile şi importurile au atins un nivel record în luna martie, potrivit datelor de miercuri ale Biroului Federal de Statistică, scrie Reuters.

Exporturile şi importurile Germaniei au atins niveluri RECORD în luna martie 2017
Economia Germaniei este aşteptată să crească cu 0,6% în primul trimestru, de la 0,4% în ultimele trei luni de anul trecut, arată datele care vor fi anunţate oficial vineri.
Producţia industrială a scăzut cu 0,4% în martie, potrivit ministerului Economiei. În primul trimestru, per total, producţia industrială a crescut cu 1,4%.
Exporturile ajustate sezonier au crescut cu 0,4%, în martie, atingând un record de 105,4 miliarde de euro. Importurile au crescut cu 2,4%, atingând, în martie, cea mai ridicată valoare, de 85,8 miliarde de euro. Astfel, excedentul sezonier ajustat a fost redus la 19,6 miliarde de euro.
Locurile de muncă disponibile au atins un nivel record pentru primele trei luni din 2017. Potrivit unui studiu al IAB, institutul pentru cercetarea forţei de muncă, numărul locurilor de muncă libere au crescut cu aproape 75.000 de la an la an, ajungând la un record de 1,06 milioane. Printre sectoarele care caută mai mulţi angajaţi se numără logistica, sănătatea şi construcţiile, susţine Alexander Kubis, cercetător la IAB.
„Economia germană nu pare să fie tulburată de riscuri externe precum posibila creştere a protecţionismului şi alte consecinţe ale Brexitului. De acceea, firmele continuă să angajeze, caută noi angajaţi pentru o extindere nemaîntâlnită vreodată”, susţine Kubis.





Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei