Exxon Mobil şi OMV Petrom i-au prezentat lui Băsescu planurile de investiţii la Marea Neagră
Preşedintele Traian Băsescu a primit, joi, o delegaţie a Exxon Mobil, SUA, şi OMV Petrom (SNP), companiile prezentându-i şefului statului planurile de investiţii în perimetrele consesionate în parteneriat la Marea Neagră.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, delegaţia a fost condusă de Johnny Lee Hall, vicepreşedinte executiv al Exxon Mobil Exploration Company, SUA.
"Cu prilejul întâlnirii, cele două companii au prezentat planurile de acţiune şi de investiţii pe care îşi propun să le efectueze în următorii ani în perimetrele concesionate la Marea Neagră, în condiţiile existentului acord de concesiune petrolieră pentru explorare, dezvoltare şi exploatare", precizează sursa citată.
În acest context, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat încrederea în obţinerea unor rezultate bune, dată fiind experienţa Exxon în domeniul forajelor marine în ape de mare adâncime.
Datele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale - ANRM arată că cele două companii au încheiat un acord petrolier de explorare pentru un perimetru la Marea Neagră.
Compania OMV Petrom face parte din grupul austriac OMV, iar grupul petrolier american Exxon Mobil este cea mai mare companie petrolieră din lume după capitalizarea bursieră.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/captura-de-ecran-din-2025-02-08-la-094625-1739004404.png?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9725523&pid=1)
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:36
Ruşii au atacat Ucraina cu peste o sută de drone pe parcursul nopţii
-
astăzi, 10:36