Fabrica Elmiplant din România se închide. Sarantis transferă producţia în Grecia

Grupul elen Sarantis va închide fabrica de cosmetice Elmiplant din România, pe care a cumpărat-o în 2007 de la fondatorii companiei, şi va transfera producţia în Grecia, pentru a susţine economia şi exporturile Greciei, a anunţat compania.

Urmărește
6890 afișări
Imaginea articolului Fabrica Elmiplant din România se închide. Sarantis transferă producţia în Grecia

Fabrica Elmiplant din România se închide. Sarantis transferă producţia în Grecia

"Producţia cremelor de faţă şi corp Elmiplant, Bioten, Kolastyna va fi transferată la fabrica Sarantis din Oinofoita, Grecia. Transferul se va încheia la sfârşitul primului trimestru din 2014", se arată într-un comunicat al grupului.

Pentru transferul producţiei, Sarantis va investi un milion de euro şi va crea 20 de noi locuri de muncă. De asemenea, compania estimează reduceri de costuri de 500.000 euro pe an.

Elmiplant este un brand românesc de cosmetice creat în 1992 de Elena şi Ion Cremenescu. În 2003, proprietarii au investit 1,5 milioane de dolari într-o unitate de producţie şi un nou sediu, în Bucureşti, iar patru ani mai târziu au vândut compania către Sarantis, pentru 6,5 milioane euro.

Sarantis activează în România din anul 1996, prin firma Romsar Cosmetics, care a devenit în 2005 Sarantis România. Compania deţine un portofoliu de produse care include cosmetice, parfumuri, produse pentru îngrijirea casei şi auto, alimente pentru animalele de companie şi suplimente alimentare. Distribuţia produselor se face la nivel naţional prin intermediul a 10 birouri de vânzări şi cinci depozite regionale.

În primul semestru, grupul elen a înregistrat pe piaţa românească o cifră de afaceri de 16,4 milioane euro, cu 3,8% mai mare faţă de perioada similară din 2012. În acelaşi interval, profitul EBIT (înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor) a fost de 680.000 euro, în creştere cu 53,8% faţă de primele şase luni ale anului trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici