Paul Ceglia a afirmat într-o plângere depusă la tribunal în 2010 că Mark Zuckerberg i-a promis jumătate din companie, însă CEO-ul firmei şi ceilalţi reprezentanţi ai Facebook au spus că documentele furnizate erau false. Paul Ceglia a fost în cele din urmă arestat în 2012 şi acuzat că a implementat „o stratagemă de mai multe miliarde de dolari pentru a înşela Facebook”.
Plângerea depusă luni la Curtea Supremă din statul american New York vizează mai multe cabinete de avocatură, inclusiv unul dintre cele mai cunoscute din Statele Unite, DLA Piper, ca şi mai mulţi avocaţi cu titlu individual.
„Avocaţii vizaţi şi clientul lor, Paul Ceglia, au conspirat pentru a depune şi instrumenta o plângere frauduloasă contra Facebook şi a preşedintelui ei fondator Mark Zuckerberg, care se bazează pe dovezi false, în vederea forţării unui acord profitabil”, se afirmă în acel document.
„Avocaţii care îl reprezintă pe Paul Ceglia ştiu sau ar fi trebuit să ştie că plângerea era frauduloasă”, adăugă documentul depus luni în instanţă.
Compania Facebook mai spune în plângerea sa că DLA Piper a jucat „un rol central” făcând „declaraţii publice false” şi „s-a folosit de buna sa reputaţie, fiind unul dintre cele mai mari cabinete de avocatură din lume, pentru a întări credibilitatea procedurii frauduloase iniţiate de Paul Ceglia”.
Facebook solicită despăgubiri financiare pentru a achita onorariile avocaţilor săi şi costurile generate de procesul în care s-a apărat contra plângerii depuse de Paul Ceglia, ca şi anumite amenzi contra acelor avocaţi.
Într-un comunicat de presă, cabinetul DLA Piper şi-a anunţat intenţia de a se apăra „cu tărie” contra „unei plângeri total lipsită de fundament, depusă în cadrul unei tactici de intimidare a avocaţilor care doreau să atace Facebook”.