Falimentul Greciei nu mai este exclus în zona euro

Prioritatea este în continuare punerea rapidă în practică a acordurilor din 21 iulie ale liderilor euroeni, care au aprobat în principiu un al doilea plan de salvare a Greciei, de aproape 160 de miliarde de euro, dar discursurile au evoluat.

În particular, guvernele europene evocă ipoteza unui default (incapacitate de plată) radical al Greciei.

Aceste scenariu "este în prezent inevitabil", consideră Pascal Canfin, eurodeputat ecologist specializat în probleme financiare, în condiţiile în care statul elen se află într-o recesiune care agravează planurile de austeritate cerute de creditorii internaţionali în schimbul ajutorului financiar.

Într-o astfel de ipoteză, Grecia trebuie să renunţe la respectarea unor obligaţii financiare care să reducă, potrivit unor analişti, la jumătate datoriile de 350 miliarde de euro.

Cancelarul german Angela Merkel a subliniat, marţi, că "prioritatea absolută trebuie să fie evitarea unui default necontrolat al Greciei", reiterând afirmaţiile ministrului Economiei, Philip Rosler, care a evocat un posibil faliment controlat al ţării.

Un faliment bine controlat al Greciei este astfel de preferat unui faliment subit cu consecinţe incerte, care s-ar propaga în alte ţări fragile, mai importante, precum Italia şi Spania.

Polonia, care asigură preşedinţia Uniunii Europene până în 2011, a sugerat marţi ca Grecia să se inspire din experienţa sa avută la ieşirea din comunism, când a negociat reducerea la jumătate a datoriilor cu Clubul de la Paris.

Un default ordonat al Greciei ar implica noi negocieri cu creditorii privaţi (bănci, fonduri de investiţii), care tocmai au acceptat reducerea cu 21% a valorii obligaţiunilor elene deţinute, în cadrul celui de-al doilea plan de sprijin. Pierderile care ar fi suportate de aceşti creditori în eventualitatea defaultului ar fi mai mari.

Altă daună colaterală ar fi retrogradarea ratingului Greciei, care ar face imposibilă revenirea statului elen pe pieţele financiare o lungă perioadă de timp, poate chiar un deceniu, aşa cu s-a întâmplat în cazul Argentinei.