FAO: Preţurile alimentelor cresc, pe plan mondial, la maximul a cinci ani

Publicat: 09 01. 2020, 12:33
Actualizat: 09 01. 2020, 12:38

Indicele preţurilor alimentare al Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură (FAO) din ONU, care măsoară modificările lunare pentru un coş de cereale, seminţe oleaginoase, produse lactate, carne şi zahăr, a sărit la cel mai înalt nivel din decembrie 2014, cu o medie de 181,7 puncte, în creştere cu 2,5% faţă de luna precedentă.

Pentru întreg anul, indicele a fost în medie de 171,5 puncte, cu 1,8% mai mare decât în ​​2018, dar sub vârful de 230 de puncte atins în 2011.

Indicele preţurilor cerealelor a crescut cu 1,4%, până la media de 164,3 puncte, condus de preţurile mai mari pentru grâu, după majorarea cererii în China şi a apariţiei unor probleme de logistică în urma grevelor din Franţa. Preţurile orezului au fost suferit modificări minore.

Preţurile uleiului vegetal au crescut puternic, indicele crescând cu 9,4% până la 164,7 puncte în decembrie. Preţurile uleiului de palmier au crescut pentru a cincea lună consecutivă, în linie cu cererea de biodiesel, antrenând şi uleiul de soia, de floarea soarelui şi de rapiţă.

Indicele preţurilor la lactate a fost în medie de 198,9 puncte în decembrie, în creştere cu 3,3%, cu preţuri mai mari la brânzeturi şi lapte praf degresat, care au depăşit preţurile untului şi laptelui praf integral.

Indicele preţurilor la zahăr a crescut cu 4,8% până la 190,3 puncte, în urma creşterii cererii de etanol cauzată de majorarea preţurilor la petrol.

În schimb preţurile cărnii sunt aproape neschimbate faţă de noiembrie, cu indicele la 191,6 puncte, preţurile mai mari ale cărnii de porc şi oaie fiind echilibrate de scăderea preţurilor la carnea de vită.