Prima pagină » Economic » Fondul Proprietatea a avut anul trecut un profit net de 456,2 milioane lei, în scădere cu 37,5% -2-

Fondul Proprietatea a avut anul trecut un profit net de 456,2 milioane lei, în scădere cu 37,5% -2-

Fondul Proprietatea (FP) a raportat pentru anul trecut un profit net de 456,2 milioane lei (108,3 milioane de euro), cu 37,5% mai redus decât în 2009, dar de peste două ori mai mare faţă de nivelul estimat.
15 feb. 2011, 20:43, Economic

FP estima pentru 2010 un câştig de 194,93 milioane lei, iar în 2009 a înregistrat un profit net de 730,1 milioane lei.

Fondul a obţinut în 2010 venituri mai mari cu 51,43% din participaţiile deţinute, de 179 milioane lei, iar din dobânzi FP a consemnat venituri cu 7,7% mai reduse, de 131,5 milioane lei.

FP şi-a conservat anul trecut portofoliul şi nu a mai vândut participaţii, cum a făcut în anul 2009, când a cedat grupului ceh CEZ participaţiile deţinute la CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare pentru o sumă totală de 229,5 milioane euro.

Fondul a anulat anul trecut un provizion înregistrat în anii 2006 şi 2007 pentru deprecierea participaţiei de la Hidroelectrica, astfel că în conturile FP au intrat 216,6 milioane lei.